A treia etapă a Campionatului Național Women Rally, la Cluj

by Oana Spiru

Vineri, 16 septembrie a.c., începând cu ora 18:00, pe esplanada Cluj Arena va avea loc startul festiv al celei de-a treia etape a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service, ediția 2022, competiție automobilistică dedicată doamnelor și domnișoarelor.

Astfel, pe durata a două zile, în perioada 16-17 septembrie, la Cluj-Napoca se va desfășura Trofeul Castrol, în cadrul căruia circa 60 de concurente pasionate de motorsport și adrenalină își vor demonstra talentul, îndemânarea și abilitățile la volan.

Ediția din acest an aduce la Cluj o serie de surprize, la eveniment luând parte și nume extrem de cunoscute din domeniul sportului românesc, precum Cristina Pîrv, Silvia Stroescu, Alina Dumitru.

Organizat și desfășurat în conformitate cu prevederile Federației Române de Automobilism Sportiv, Campionatul Național Women Rally are ca obiectiv stimularea doamnele și domnișoarele pasionate de mașini de a câștiga mai multă încredere la volan, de a deveni șoferi mai buni, precum și promotori ai conducerii defensive.

Informații suplimentare pot fi obținute accesând link-ul https://womenrally.ro/cluj-2022/.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza