A început a doua etapă a programului „Rabla pentru electrocasnice”. Se emit vouchere pentru laptopuri şi tablete

by admin

Luni dimineața a început cea de a doua etapă a programului „Rabla pentru Electrocasnice”. În cadrul acestei etape se pot selecta vouchere pentru achiziționarea de laptopuri şi tablete.

„Începând de luni, 12 decembrie 2022, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor pentru laptopuri şi tablete”, a anunţat AFM.  

Bugetul celei de-a doua etape este de 10 milioane de lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 12 decembrie 2022, ora 10:00 – 16 decembrie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului. 

În a doua etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează: 

  • 500 de lei pentru laptopuri; 
  • 300 de lei pentru tablete. 

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective. După finalizarea etapei sau după epuizarea bugetului, va avea loc şedinţa Comitetului de Avizare prin care vor fi validate voucherele rezervate. 

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit.  Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediţie şi ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeaşi categorie pe parcursul aceluiaşi an calendaristic.  

De asemenea, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de acelaşi tip de voucher pe parcursul aceluiaşi an calendaristic. 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza