Șoferii vor fi anunțați prin email atunci când le expiră rovinieta

by admin

Șoferii din România vor fi anunțați prin email atunci când le expiră rovinieta mașinii. Măsura este prevăzută într-un ordin al Ministerului Transporturilor, care a fost oficializat în această săptămână.

Șoferii care doresc să fie anunțați trebuie să își lase adresa de email atunci când plătesc taxa de drum. În acest fel, reprezentanții Ministerului speră să crească încasările la buget și să reducă numărul celor care uită să își reînnoiască rovinieta.

Astfel, conform alineatului de la articolul 5 al Ordinului nr. 365/6 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.463/2018, „la achitarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietei prin intermediul portalurilor web sau al aplicaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. c), în cazul rovinietelor cu valabilitate mai mare sau egală cu 30 de zile, dacă solicitantul optează pentru a fi notificat prin e-mail cu privire la expirarea perioadei de valabilitate, notificarea va fi transmisă la adresa de e-mail furnizată la achitarea tarifului de utilizare”.

Ordinul Ministerul Transporturilor a fost deja publicat în Monitorul Oficial și se va aplica din data de 27 aprilie a acestui an.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza