Persoanele care vor ajunge sâmbătă, 1 august, la Mănăstirea Nicula vor putea beneficia de consultații și investigații medicale gratuite, în cadrul unei caravane medicale organizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara și Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”.
Caravana va începe la ora 9:00, iar pacienții vor avea acces la consultații multidisciplinare în specialități precum medicină internă, cardiologie, obstetrică-ginecologie, neurologie, pediatrie, ORL, oftalmologie și chirurgie. De asemenea, vor fi efectuate analize de laborator point-of-care.
Serviciile medicale vor fi asigurate de o echipă formată din peste 40 de voluntari – medici primari și specialiști, medici rezidenți, studenți și personal medical.
Acțiunea are un caracter umanitar și se adresează în special persoanelor cu acces limitat la servicii medicale. În cadrul caravanei vor fi utilizate echipamente moderne, inclusiv ecografe, electrocardiografe (EKG), analizoare de sânge point-of-care și pulsoximetre.

este parte a