CFR Cluj continuă să-și întărească lotul în urma rezultatelor pozitive obținute de trupa lui Daniel Pancu în acest an iar formația clujeană ar fi aproape să obțină semnătura apărătorului portughez Marian Huja (26 de ani), ultima oară legitimat la formația poloneză Pogon Sczecin. Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, înțelegerea prevede un împrumut de la formația poloneză în această iarnă cu opțiune de cumpărare la finalul sezonului, în schimbul sumei de 250.000 de euro.
Fobtalistul cu dublă cetățenie româno-portugheză a evoluat timp de 5 sezoane pentru Petrolul Ploiești iar în decursul carierei sale acesta a purtat tricoul unor echipe precum HB Köge (Danemarca), Watford (Anglia) și Belenenses (Portugalia). În perioada petrecută la gruparea de pe ”Ilie Oană”, Huja a strâns nu mai puțin de 127 de meciuri oficiale marcând 8 goluri și oferind 3 pase decisive. După despărțirea de echipa ploieșteană fundașul înalt de 1,93 metri a adunat 16 partide în Ekstraklasa pentru Pogon Sczecin, formație pentru care a înscris 2 goluri în actualul sezon.
”Huja e la Cluj, ştiu că face vizita medicală, ori a făcut-o deja. Va semna el, astfel că vom aştepta să mai plece un jucător. Asta nu înseamnă că e obligatoriu. Dacă prin atac va mai pleca cineva, noi vom fi dereglaţi.
Clubul e pe primul plan, trebuie ca datoriile să fie stinse, iar jucătorii care sunt aici să fie plătiţi la zi, acesta e cel mai important lucru. Pot pleca Matei Ilie şi Korenica, iar pe lângă ei mai sunt doi jucători!”, a transmis antrenorul CFR-ului, Daniel Pancu, potrivit Fanatik.

este parte a