Lucrările de construcție a Centrului dedicat Persoanelor Vârstnice de pe Calea Baciului din Cluj-Napoca au fost recent finalizate iar următorul pas este asigurare personalului, a transmis în cursul acestei zile primarul Emil Boc. Investiția totală în obiectivul primăriei Cluj-Napoca se ridică la 11 milioane de euro
”Intrăm în linie dreaptă pentru a avea cel mai important centru public pentru persoane vârstnice din municipiu. Realizarea acestuia este o formă de respect și de responsabilitate față de părinții și bunicii noștri, care au avut grijă de noi. Obiectivul, construit de Primăria Cluj-Napoca de la zero, în urma unei investiții de aproximativ 11 milioane de euro, a fost gândit să ofere siguranță și condiții la ultimele standarde. Lucrările de construcție sunt finalizate. Mai departe urmăm pașii necesari pentru recepția clădirii, finalizarea procedurilor administrative și de personal, astfel încât centrul să poată deveni pe deplin funcțional. Avem în derulare procedurile de angajare de personal, iar din primăvară se vor putea depune cererile pentru a fi ocupat”, a transmis edilul clujean pe pagina sa oficială de Facebook.
Conform datelor proiectului, viitorul centru va avea o capacitate de 70 de locuri și 42 de camere moderne, accesibile inclusiv pentru persoane cu dizabilități, precum și de: spații de masă și socializare, bibliotecă, zone de relaxare, precum și cabinete de fizioterapie și kinetoterapie. Aceasta va cuprinde de asemenea spații dedicate personalului, inclusiv o cameră de odihnă, pentru a asigura desfășurarea activității în cele mai bune condiții. La exterior, amenajările sunt concepute pentru a încuraja mișcarea și petrecerea timpului în aer liber, prin spații verzi și zone dedicate activităților recreative – cu aparate de fitness, tenis de masă, șah, pistă de alergare, dar și zone de relaxare cu mobilier urban modern. De asemenea, sunt amenajate 20 de locuri de parcare, dintre care 2 pentru persoane cu dizabilități, precum și spații pentru biciclete.

este parte a