CFR Cluj a oficializat primul transfer pentru următorul sezon! Mijlocașul israelian Yuval Sade se va alătura clujenilor în vară

by Christian Suciu

CFR Cluj a avut un început de an promițător sub bagheta noului principal, Daniel Pancu, ce în urma victoriilor cu FCSB și Oțelul Galați a reaprins flacăra speranței clujenilor privind o calificare în Play-Off-ul competiției după ce s-au apropiat la 4 puncte de locul șase.

În acest context, conducerea clujenilor a dat dovadă că sunt așteptări pentru performanță în sezonul viitor astfel că reprezentanții clubului au anunțat deja primul transfer al verii prin venirea mijlocașului defensiv Yuval Sade un produs al fotbalului israelian ce evoluează în prezent la Maccabi Netanya.

”Yuval Sade, din vară în Gruia! Primul transfer rezolvat pentru sezonul următor!

În vârstă de 25 de ani, mijlocaşul cu dublă cetăţenie, română şi israeliană, evoluează din 2019 pentru formaţia din ţara sa natală, Maccabi Netanya, unde este unul dintre oamenii de bază ai echipei, adunând până acum 142 de partide. Noul nostru jucător poate evolua atât la mijlocul terenului, cât şi pe postul de fundaş central.

La nivel internaţional, Yuval a bifat selecţii pentru reprezentativele U19 şi U21 ale Israelului.Îi urăm mult succes la CFR Cluj şi cât mai multe reuşite în tricoul vişiniu”, au anunțat reprezentanții clujenilor pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza