Universitatea Cluj a cedat pe terenul celor de la Dinamo București la prima partidă din deplasare după pauza competițională. Partida s-a încheiat la scorul de 1-0 în favoarea formației bucureștene ce s-a apropiat la un singur punct de liderul clasamentului Rapid București. În ciuda înfrângerii, clujenii rămân își mențin șansele la Play-Off fiind la doar două puncte distanță de UTA Arad, echipa aflată pe ultimul loc de Play-Off.
Elevii lui Cristiano Bergodi au început bine partida și au trecut pe lângă gol prin Macalou care a trimis peste poartă din interiorul careului în minutul 12 iar mai apoi i-a iertat pe bucureșteni trimițând pe lângă poartă zece minute mai târziu. În urma ocaziilor irosite gazdele au prins curaj și au amenințat în repetate rânduri poarta lui Gertmonas iar defensiva clujenilor a cedat în cele din urmă în minutul 41, când Karamoko a scăpat singur în careu și a reluat în poartă o centrare venită de la Alberto Soro.
Gazdele au continuat să domine partida și în repriza secundă iar clujenii au încercat să egaleze ieșind pe contraatac, cea mai mare ocazie venind pe finalul partidei, în minutul 82, când Trică-Balaci a pătruns adânc în interiorul careului advers însă centrarea sa a fost prinsă de portarul Epassy.
Italianul aflat pe banca clujenilor, Cristiano Bergodi, a recunoscut că absența golgheterului Jovo Lukic a contat mult evoluția echipei sale însă s-a mulțumit de efortul jucătorilor și a transmis că lotul său are capacitatea de a progresa în partidele ce urmează.
” A fost un meci cu momente bune, cu momente mai puţin bune. Am avut ocazii cu Macalou, după ne-am retras şi eram acolo, am greşit multe mingi şi ne-au prins pe contraatac.
În a doua repriză a fost mai bună, am pus presiune, dar nu constant. Aveam momente când eram în jumătatea lor, dar n-am pus mingea. Au avut şi ei situaţii, dar a fost un meci frumos.
Voi încerca să găsim soluţia pentru înlocuirea lui Lukic. Am încredere în acest grup şi vreau să continui. Normal că trebuie să facem mai mult. Am întâlnit o echipă bună, o forţă a campionatului. Mi s-a părut un meci bun, ei au avut situaţii de gol, dar şi noi am fost bine în repriza a doua”, a declarat Cristiano Bergodi, la flash-interviurile din urma partidei.

este parte a