CFR Cluj aduce întăriri în ofensivă după startul slab de sezon! Un vârf italian crescut de AC Milan se alătură echipei lui Mandorlini

by Christian Suciu

CFR Cluj își continuă campania de achiziții în urma oficializării transferurilor lui Kurt Zouma, Marcus Coco și Islam Slimani și îl prezintă la echipă pe italianul Iacopo Cernigoi, un atacant în vârstă de 30 de ani ce a evoluat în Serie C în stagiunea precedentă reușind 5 goluri în 14 partide pentru Rimini. În cariera sa profesionistă italianul a mai evoluat pentru AC Milan Primavera, Pisa, Juve Stabia, Pescara și Crotone.

”Suntem bucuroşi să vă anunţăm că, începând de azi, Iacopo Cernigoi este noul nostru atacant! Iacopo a fost crescut în academia celor de la Mantova, unde a fost remarcat de AC Milan, urmând să evolueze şi pentru grupele de juniori ale acestora.

La nivel de seniori, Iacopo a evoluat exclusiv în fotbalul italian, pentru echipe precum Pisa, Crotone, Pescara, Virtus Verona, Juve Stabia sau Vicenza, iar în ultimul sezon a îmbrăcat tricoul celor de la Rimini. Îi urăm multă baftă şi cât mai multe realizări alături de clubul nostru!”, a transmis CFR Cluj pe Facebook.

În urma accidentării suferite de Louis Munteanu, echipa clujeană l-a titularizat în ultimele partide pe gambianul Mohamed Badamosi pe postul de atacant însă odată cu venirile lui Slimani și Cernigoi echipa pregătită de Andrea Mandorlini și-a diversificat opțiunile pentru postul din ofensivă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza