Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au anunțat noi lucrări de modernizare la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania, în urma unui contract de finanțare încheiat între forul administrativ județean și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a cărui valoare se ridică la 17 milioane de euro.
”Sănătatea rămâne o prioritate pentru forul administrativ județean, iar investițiile noastre în domeniul sanitar continuă. Am obținut o finanțare europeană consistentă pe care o vom utiliza în beneficiul pacienților și al întregului personal medico-sanitar din Spitalul de Recuperare, fie că vorbim despre facilitarea accesului la servicii medicale, diversificarea tipurilor de investigații, reducerea timpilor de așteptare ori îmbunătățirea condițiilor de cazare și tratament”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
În cadrul unității spitalicești aflate în subordinea forului administrativ județean vor fi realizate lucrări de amenajare a spaţiilor din corpul C13 necesare instalării și funcționării camerei hiperbare, prima cameră hiperbară ce va intra în dotarea unui spital public din România, achiziționată de Consiliul Județean Cluj printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, lucrări de extindere și supraetajare a corpului C13, dar și lucrări de intervenții în vederea conformării la cerințele securității la incendiu.
Totodată, va fi construită o pasarelă ce va conecta corpul principal al spitalului de corpul C13, unde va fi noua locație a Ambulatoriului, va fi dezvoltată infrastructura digitală, spitalul urmând a fi dotat cu echipamente medicale de ultimă generație.
De asemenea, se dorește crearea unor noi spații pentru decongestionarea funcțiunilor existente la parterul și etajul 1 din clădirea principală a spitalului, dar și o mai bună distribuire a circuitelor și fluxurilor de la nivelul instituției sanitare.