5.000 de cutii de Euthyrox vor fi disponibile în farmaciile din 8 orașe, printre care și Clujul

by admin

România se confruntă de câteva luni cu o criză de Euthyrox, un medicament esențial în tratamentul pacienților cu afecțiuni tiroidiene. Tratamentul se găsește foarte greu în farmaciile din România, iar pacienții au ajuns să îl caute în țările vecine. 

O soluție temporară la această situație a fost găsită de două asociații ale pacienților. Astfel, 5.000 de cutii de Euthyrox, importate din Spania, vor fi donate farmaciilor din opt orașe din țară.

„Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) a încheiat, cu avizul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, un acord de donație cu Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) cu scopul de a contracara criza de Euthyrox din țară. Medicamentul Euthyrox 100 mcg donat este importat din Spania, cu respectarea legislației române în vigoare, autorizat de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și este echivalentul produsului comercializat în România sub denumirea de Euthyrox 100 mcg”, se precizează într-un comunicat de presă.

Cutiile cu medicamente, cu o valoare totală de 85.839 de lei, vor fi disponibile începând cu data de 20 mai în farmacii din București, Iași, Constanța, Oradea, Buzău, Timișoara, Cluj-Napoca și Craiova. Un comprimat de Euthyrox 100 mcg conține levotiroxina sodică 100 micrograme disponibil în noua formulă.

Potrivit comunicatului, pacienții care au nevoie de acest medicament în tratamentul curent se vor prezenta la farmacie cu rețeta, scrisoarea medicală sau alt document eliberat de medic care recomandă un tratament cu Euthyrox. Persoanele care nu se pot deplasa pot trimite un reprezentant la farmacie cu o copie după documentele precizate mai sus.

Se estimează că în România sunt în jur de 500.000 de pacienți cu afecțiuni tiroidiene care au ca recomandare tratamentul cu acest medicament.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza