19 noi cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 în România. Bilanțul infectărilor a ajuns la 158

by admin

Noi cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în noaptea de duminică spre luni. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 19 noi pacienți au fost diagnosticați cu coronavirus (4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj-Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava). În total, în România au fost confirmate 158 de cazuri de COVID-19.

Cele 19 persoane nou depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 ani și în prezent se află fie în carantină, fie în autoizolare la domiciliu. Cele mai multe dintre ele au călătorit în Italia, iar două dintre ele s-au întors din Austria și Germania. 

Pacienții infectați cu COVID-19 sunt internați în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea lor de sănătate este bună, informează autoritățile.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în acest moment pe teritoriul României 3.008 persoane se află în carantină instituționalizată și urmează a fi testate pentru a se stabili dacă au contactat coronavirusul. Alte 15.546 de persoane sunt în autoizolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza