18 septembrie, Ziua de Curățenie Națională! VEZI cum va fi realizată activitatea în județul Cluj

by Oana Spiru

Consiliul Județean Cluj împreună cu Let’s Do It, Romania! îi invită pe doritori să ia parte la 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐝𝐞 𝐂𝐮𝐫𝐚𝐭𝐞𝐧𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚, organizată în data de 𝟏𝟖 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, în cadrul căreia voluntarii din toată țara vor strânge deșeurile din natură. Tot pe 18 septembrie, 175 de țări din comunitatea Let’s Do It, World se unesc într-o cauză comună: o lume fără deșeuri.

Astfel, toți clujenii care vor să contribuie la o țară mai curată se pot înscrie pe pagina https://membership.letsdoitromania.ro/. De asemenea, contactele echipelor județene pot fi obținute la https://letsdoitromania.ro/…/ziua-de-curatenie-nationala/.

În județul Cluj activitatea de curățenie va fi realizată în două maniere:

  1. Preponderent, ca proiect pilot, în mediul online. Participanții sunt invitați în comunitatea care poate fi accesată la https://www.facebook.com/NatureOclock/events. În acest sens, voluntarii sunt îndrumați ca în data de 18 septembrie 2021 să pornească în această experiență împreună cu familia sau prietenii iar în timpul activităților de relaxare prin natură să colecteze deșeurile găsite și să le pună în primul coș. O echipă de voluntari va fi disponibilă online pentru a le oferi suport.
  2. Activitate organizată, conform reglementărilor, în localitatea Măguri- Răcătău, ca o continuare a acțiunii realizată în anul 2019. Mai multe informații se regăsesc pe www.letsdoitromania.ro și https://www.facebook.com/NatureOclock/events.

În vederea derulării în condiții de siguranță a manifestării, organizatorii și voluntarii trebuie să țină cont de o serie de 𝐦𝐚𝐬𝐮𝐫𝐢:

Pe toată durata acțiunii, voluntarii vor purta măști de protecție, astfel încât să le acopere nasul și gura și vor avea soluții pentru dezinfectarea mâinilor;

Va fi păstrată o distanță de cel puțin 1 m față de ceilalți participanți;

Este interzisă organizarea de acțiuni de curățenie în localitățile cu o incidență la 14 zile mai mare de 3/1000 de locuitori. Totodată, este interzisă organizarea de acțiuni de curățenie cu mai mult de 100 de participanți/zonă în localitățile cu o incidență la 14 zile mai mică de 3/1000 de locuitori, dar mai mare de 2/1000 de locuitori. De asemenea, este interzisă organizarea de acțiuni de curățenie cu mai mult de 500 de participanți/zonă în localitățile cu o incidență la 14 zile mai mică de 2/1000 de locuitori.

Totodată, Let’s Do It, Romania! îi invită pe cei care doresc să fie parte din schimbare să fie voluntari digitali, adică să marcheze deșeurile pe care le întâlnesc în natură în aplicația TrashOut. Echipa Let’s Do It, Romania! va transmite sesizăriautorităților prin platforma 4B, iar în maximum 30 de zile acestea revin cu un status în ceea ce privește zonele respective.

Te-ar putea interesa si

3 comentarii

Let’s do It România! Cluj 2021 – Nature O`Clock 15/04/2022 - 20:56

[…] 18 septembrie, Ziua de Curățenie Națională! VEZI cum va fi realizată activitatea în județul C… […]

Raspunde
Hai să ne strângem un milion la curățenie. Pe 15 septembrie. – Nature O`Clock 15/04/2022 - 22:54

[…] 18 septembrie, Ziua de Curățenie Națională! VEZI cum va fi realizată activitatea în județul C… […]

Raspunde
Tarnita curată! - Nature O`Clock 15/06/2022 - 19:44

[…] 18 septembrie, Ziua de Curățenie Națională! VEZI cum va fi realizată activitatea în județul C… […]

Raspunde

Comenteaza