Fulguț ”Supraviețuitorul” își caută stăpân

by Cristina Mihaila

Povestea cățelușului, în vîrstă de 4 luni, este una tristă, dar noi sperăm că va avea un final fericit! Am aflat-o de la Anca Georgescu, directorul de strategie și comunicare de la Transilvania Animal Care. social (TAC. social) și v-o redăm mai jos. Fulguț se află sub tratament de trei luni, a trecut prin multe, dar se înzdrăvenește pe zi ce trece. Reprezentanții TAC social se ocupă de adopții doar în cazurile speciale…

…Ei știu să salveze animale și fac asta fără să precupețească nici un efort. Vă asigurăm că fiecare bănuț este drămuit aproape cu zgârcenie, astfel ca numărul animalelor salvate să fie mai mare. Povestea lui Fulguț ascunde multe adevăruri sau probleme cu care se confruntă încă medicina veterinară și societatea românească în ansamblul ei, de aceea vă recomandăm să o citiți cu atenție textul de mai jos….durează doar câteva minute!

”Fulguț era o pungă de oase când a venit la noi. Cineva l-a găsit pe marginea drumului, în satul Căianu, de lângă Cluj. Era aruncat pe șosea, nu se putea mișca, era flămând și deshidratat, se topea. Picioarele din spate erau cu totul neputincioase, iar cele din față slăbuțe și moi. Cel care l-a găsit, a anunțat pe grupurile de animale din social media că îl ia de acolo, dar nu știe ce să facă mai mult de atât. Clujenii l-au îndreptat spre noi și au promis să strângă bani pentru tratament și cele necesare.

Noi l-am primit, cum facem întotdeauna. De-asta am creat modelul de lucru pe care l-am numit medicină veterinară socială: pentru ca oricine vrea să ajute un animal singur, să nu mai ezite din cauza banilor sau a refuzului medicilor veterinari de a trata animale singure, fără istorie și cu viitorul tulbure. Prețurile noastre sunt mult mai mici decât ale pieței veterinare obișnuite, iar dacă avem fonduri, adică bani donați de oameni sau firme, tratamentul pentru animale singure e complet gratuit, mai ales în cazurile medicale complexe. Medicina veterinară, ca și cea umană, e teribil de scumpă. Uneori, de fapt, e chiar mai scumpă decât cea umană, pentru că nu e la fel de dezvoltată, nici la Cluj, nici în restul țării. Cu alte cuvinte, medicina veterinară adevărată, complexă e încă prohibitivă la noi, pentru un om obișnuit.

Revin la Fulguț… L-am internat și ne-am înțeles cu cel care l-a adus la noi să ne vedem a doua zi, cu diagnosticul, planul de tratament și estimarea costurilor. Am înțeles că deja erau mulți oameni care promiteau să ajute cu bani, așa că nu ne-am făcut probleme. Însă domnul nu a mai venit și n-a mai răspuns la telefon de atunci. Așa a devenit Fulguț primul nostru câine abandonat la cabinet. La început, nu ne-am speriat, fiindcă e un câine superb, la prima vedere părea doar exagerat de slăbit și am presupus că după niște analize de rutină, un somn bun și mâncare destulă, va deveni un pui de câine obișnuit, ușor adoptabil, fiindcă e așa alb, ireal de pufos și blând. (Din păcate, zic sincer, criteriul estetic încă primează în alegerea unui câine, așa suntem noi, oamenii: alb pufos e superb, negru și aspru e urât.)

Rezultatul primelor investigații a fost crunt: fractură dublă a picioarelor din spate, proaspătă, încă o fractură veche, cu osul sudat prost și o anomalie genetică, tot a sistemului osos. Recunosc, ne-a fost frică de diagnosticul nostru. Așa că l-am verificat și detaliat cu alți colegi tineri, apoi cu un coleg cu multă experiență, care ne ajută mereu, doctorul Ștefan Szongott. Diagnosticul a rămas la fel de sumbru, iar viitorul lui Fulguț cel alb…s-a făcut negru! Pe scurt, existau două variante: să-l scutim pe el de chin și pe noi de cheltuiala nerezonabilă și să-l eutanasiem. Acesta e un subiect delicat și ascuns în lumea noastră – a organizațiilor pentru animale – și în lumea medicinei veterinare. Înțelepciunea managerială îți spune să nu irosești resurse mari pentru un singur pacient, ci să sacrifici un pacient „scump”, ca să poți da o șansă câtorva altora, pe care îi poți salva cu aceeași sumă de bani. Din păcate sau din fericire, cine știe, echipa noastră nu a ajuns încă la această înțelepciune și nici nu știu dacă ne dorim. Așa că am ales să „nu-i spunem nimic” lui Fulguț și să încercăm. E bucuria noastră să spunem că azi, când vă povestesc, Fulguț ne dă dreptate: a evoluat excelent și, cel mai probabil, va fi un câine sănătos, curând. Poate un pic șui, dar trebuie să aibă și-un dichis, ceva, altfel ar fi insuportabil de perfect.

Cât ne-a costat și cât ne costă un astfel de caz? Zeci de milioane în tratamente, investigații și întreținere, multe ore peste program, nopți albe, mulți voluntari dedicați și altruiști. Multe încurcături, griji, discuții, complicații. Dar apoi ne uităm la el, cum a crescut lângă noi fără să știm, cum aleargă după fiecare, așa tălâmb, strâmb, vesel și bun, înfricoșat de Grigore, motanul cabinetului, care-l bate regulat, și-atunci ne-nghițim greu rușinea de a ne fi gândit să-l omorâm, ca să ne fie mai ușor.

Zic «omorâm», fiindcă «eutanasie» e un cuvânt cu totul abuzat în limba română, în primul rând când vorbim de câini. Cu toții știm că în cele peste 70 de adăposturi publice din România, câinii sunt «eutanasiați». Oamenii par să ia asta ca pe un fapt banal, aproape omenos. Oamenii trebuie să știe însă că animalele sunt ucise. E mai bine să folosim cuvântul corect, ca să înțelegem corect situația. Câteva zeci de câini sunt uciși zilnic în România, din bani publici, deci ai noștri, din cauza managementului prost, a incompetenței, dezinteresului public și corupției.  Pentru noi, ca medici, e foarte important să folosim cuvântul eutanasie doar pentru situațiile corecte; eutanasiere e atunci când, cu bună credință și competență medicală câștigată în ani grei de muncă, poți să spui cu mâna pe inimă că nu se mai poate face nimic pentru pacient. Apoi, urmează o procedură medicală strictă și scumpă. Orice altceva e ucidere: fie că ți-e lene, fie că nu vrei sau nu poți să cheltuiești, fie că nu te pricepi, ori că vrei să treci în registre niște sume necheltuite, dar care vor fi decontate de administrația locală.”

Iată cum pot, iubitorii de animale, și nu numai, ajuta TAC.social:

1. Donează cu Pago– platformă de donații necomisionate care funcționează din 2019. Toți banii adunați prin Pago sunt dedicați tratării câinilor;

2. Arpagic– este programul TAC.social dedicat pisicilor comunitare din Cluj sau din zonele limotrofe. Povestea lui Arpagic, motanul Anei Blandiana, este găzduită de Bursa binelui;

3. Platforma Teaming– înscrierea se face o singură dată, urmând ca în fiecare lună să contribuim cu 1 euro. În jur de 500 de persoane s-au înscris până acum în acest program.

Cristina Pintilie Șendrea

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

MR 23/01/2020 - 14:50

E cel mai frumos și norocos câine! ?

Raspunde

Comenteaza