FESTIVALUL GEORGE ENESCU LA CLUJ-NAPOCA

by Cristina Mihaila

Începând cu 4 septembrie, direct de pe marile scene ale lumii, vor ajunge la Cluj peste 70 de muzicieni din 6 țări, soliști de clasă mondială și orchestre speciale, care vor susține recitaluri excepționale. Muzica lui Beethoven, Mozart, Șostakovici, Enescu, Debusy, Chopin, Rahmaninov va răsuna la Sala Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” și la Sala Auditorium Maximum. Două dintre starurile muzicii clasice internaționale vor concerta în cadrul Festivalului Enescu la Cluj-Napoca: Elisabeth Leonskaja – „ultima mare doamnă a școlii ruse”, legendară pianistă de origine georgiană decorată de Președintele României. Tânărul pianist japonez Nobuyuki Tsujii, nevăzător din naștere, unul dintre cei mai expresivi pianiști din lume, impresionând la fiecare concert prin virtuozitate și sensibilitate.  Alte 4 recitaluri memorabile prin intensitate și originalitate vor fi susținute de artiști și ansambluri de talie mondială, precum Charles Hamelin, Monte Piano Trio, Ziyu He, David Grimal și Grigor Asmaryan.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza