Zborurile Cluj-Dubai, operate de compania aeriană Wizz Air, au fost reluate

by Cristina Mihaila

Începând de astăzi, zbourile regulate spre Dubai (Emiratele Arabe Unite), operate de compania aeriană Wizz Air, au fost reluate, anunță Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Reluarea zborurilor Cluj – Dubai răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor pe toate segmentele de trafic – business, etnic sau turistic, oferind astfel posibilitatea de a călători mai departe spre diverse destinații din întreaga lume, respectiv din Africa, Europa, Asia Centrală şi de Sud-Est şi Orientul Mijlociu.

Ultimele zboruri spre Dubai au fost efectuate în luna martie a anului trecut, ca urmare a debutului pandemiei SARS CoV2 (Covid-19), la nivel european şi global. Chiar dacă zborurile spre Dubai sunt programate momentan până în luna ianuarie a anului 2022, ulterior acestei date sunt disponibile spre rezervare bilete spre Abu Dhabi, o altă destinaţie extrem de căutată din Emiratele Arabe Unite.

Zborurile în tandem spre destinaţiile Dubai / Abu Dhabi, sunt operate de compania Wizz Air pentru început cu o regularitate de 1 frecvenţă/săptămână, până la data de 30 noiembrie 2021, urmând ca din luna decembrie, zborurile să fie efectuate cu 2 frecvenţe/săptămână, până la finalul sezonului de vară 2022.

Programul zborurilor pentru luna octombrie 2021 este prezentat în tabelul următor:

DestinațiaZiua de operareProgram de operare
Cluj-Napoca-Dubai (CLJ-DXB)
Dubai – Cluj–Napoca (DXB – CLJ)
Joi14:10 CLJ  – 20:25 DXB
20:55 DXB – 01:35 CLJ*          *ziua următoare
Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare şi suferă modificări pentru perioadele următoare

              Cu peste 15 milioane de vizitatori anual (dintre care aproximativ 40.000 sunt turişti români), destinaţia Dubai se situează în topul celor mai vizitate oraşe din lume, după Bangkok, Londra sau Paris. Atracţia pentru turiștii din România și din întreaga lume este faptul că Dubai a devenit o destinație ideală pentru vacanțe pe perioada anotimpurilor reci. Astfel, fie că este vorba despre un city-break sau de o vacanță de iarnă ori de Revelion, Dubai nu te va dezamăgi.

             Luând în considerare şi destinaţia Dubai, compania Wizz Air oferă în total de pe baza sa din Cluj-Napoca, 33 de zboruri regulate către 13 țări din Europa și Orientul Mijlociu, iar până la finalul anului 2021 încă alte 2 destinații sunt programate a fi reluate/ lansate, după cum urmează: Liverpool (din 18 decembrie 2021) şi Billund ( din 19 decembrie 2021).

De asemenea, pentru anul 2022 compania Wizz Air are programate a fi reluate/ lansate alte 6 destinaţii: Abu Dhabi (din 18 ianuarie 2022), Hamburg (din 27 martie 2022), Karlsruhe Baden- Baden (din 28 martie 2022), Mykonos (din 13 iunie 2022), Zakynthos (din 14 iunie 2022) şi Creta-Chania (din 18 iunie 2022).

Domnul Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie  al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, a transmis următoarele: „Suntem entuziasmați de reluarea zborurilor spre Dubai de  pe Aeroportul Internațional Cluj, zboruri care vor contribui şi ele la recuperarea traficului de pasageri existent înainte de pandemie.

Directorul General al Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, domnul David Ciceo, a declarat la rândul său: „Apreciem decizia companiei aeriene Wizz Air de a relua zborurile spre unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene la nivel mondial. Această rută s-a bucurat în trecut de un mare succes, fiind o destinație foarte apreciată de pasagerii clujeni și cei din întreaga Transilvanie. Dubai este una dintre destinaţiile preferate de călătorie pentru lunile de iarnă şi suntem bucuroşi că ea face din nou parte din reţeaua de rute disponibilă de pe aeroport.

Pasagerii care călătoresc din România în Dubai, trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de îmbarcare. Rezultatul testului trebuie să fie prezentat în format tipărit, în limba engleză.

La sosirea pe aeroportul din Dubai se efectuează un alt test molecular tip PCR, rezultatul fiind trimis pe telefonul mobil. Este obligatorie respectarea măsurii de autoizolare până la recepționarea rezultatului prin mesaj tip SMS (aproximativ 24-48 ore). De asemenea, pasagerii trebuie să dețină o asigurare medicală internațională care acoperă COVID-19 și vor fi obligați să descarce și să se înregistreze pe aplicația specială pentru mobil „Al Hosn”.

Pasagerii care călătoresc în Dubai sunt sfătuiți să verifice în mod regulat condițiile de călătorie, deoarece pot apărea schimbări de ultim moment.

Mai multe informații despre orarul de zbor propus de către compania aeriană şi rezervări, pot fi consultate accesând site-ul www.wizzair.com.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza