VIDEO&FOTO | Accident grav în Cluj-Napoca, duminică noaptea. În urma coliziunii, trei persoane au fost transportate la SPITAL

by admin

Un accident de circulaţie s-a produs duminică seara, pe strada Teodor Mihaly din Cluj-Napoca, la intersecţia cu strada Dorobanţilor. 

“Eveniment rutier produs între două auto, în jurul orei 23.20, la intersecția străzilor Teodor Mihali – Dorobanților.

Un conducător auto de 64 de ani, din municipiul Reghin, care se deplasa pe strada Dorobanților, la intersecția cu strada Teodor Mihali a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.
Conducătorul auto de 64 de ani și un alt pasager din auto au fost transportați la o unitate medicală.

Rezultatele testărilor au rezultat negative”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Mai multe echipaje de la ISU Cluj-Napoca au intervenit de urgență.

“În urma accidentului, trei victime au fost transportate la spital pentru investigații medicale, conștiente, cooperante.

O victimă a fost transportată cu ambulanța SMURD, iar alte două cu ambulanțe DAJ.

Victimele, doi bărbați și o femeie prezentau leziuni, iar prin urmare acestea au fost transportate la spital”, a precizat ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza