Video: Bărbat dispărut la Gherla! Căutările continuă!

by Bianca Baraboi

Pompierii de la Detașamentul Dej, alături de polițiști, au desfășurat o misiune de căutare în apropierea străzii Gârlei din Municipiul Gherla, unde s-a raportat faptul că o persoană ar fi căzut în Râul Someș. La fața locului au fost alocate două echipaje de pompieri, barca de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca și o ambulanță SMURD.

Căutările au fost reluate în această dimineață. La fața locului s-au aflat pompierii de la Punctul de Lucru Gherla, alături de echipajul de scafandri de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca. În acest caz, curenții au fost extrem de puternici, îngreunând operațiunea de căutare. La misiune iau parte polițiști, precum și pompierii voluntari de la SVSU Gherla.

Din păcate, pentru această zi, căutările au fost întrerupte, fără urme de bărbat. Echipajele se întorc la bază și cel mai probabil mâine vor fi reluate acțiunile de căutare.

sursa video: ISU Cluj

Update:

Bărbatul a fost găsit, din păcate decedat, în râul Someșul Mic, în apropierea străzii Luncii.

Cu privire la sesizarea din data de 3 februarie a.c., referitoare la un bărbat din municipiul Gherla, care ar fi căzut în râul Someșul Mic în timp ce s-ar fi aflat la pescuit, polițiștii, alături de echipaje ISU Cluj au efectuate toate demersurile necesare pentru depistarea acestuia.

Astfel că, la data de 5 februarie a.c., în jurul orei 10.00, în urma activităților de căutare, acesrta fost depistat, din nefericire decedat, în râul Someșul Mic, în proximitatea străzii Luncii, din municipiul Gherla.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării autopsiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, a transmis IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza