VIDEO | Autostrada Transilvania s-a surpat pe porțiunea Nădășelu-Gilău. Restricții de viteză pe porțiunea afectată

by admin

Pe autostrada A3 a Transilvaniei s-au produs alunecări ale taluzurilor din cauza cantităților mari de precipitații din ultimele zile. Surparea s-a produs pe o lungime de zeci de metri, iar taluzul de pe margine a alunecat până aproape de partea carosabilă, în zona kilometrului 52, pe sensul de mers de la Nădășelu spre Gilău. În această zonă, viteza de circulație a fost limitată la 60 de km pe oră. Deoarece proiectul se află încă în garanție, constructorul va fi obligat să asigure lucrările de reparații.

Președintele Asociației Pro Infrastructură a explicat că este vorba despre situație des întâlnită în zonă din cauza ploilor dese. Solul riscă să cedeze din cauză că este îmbibat cu o cantitate mare de apă.

“De obicei dacă vorbim despre Transilvania, vorbim de dealuri care sunt predispuse la alunecări. Evident că nu trebuie să ne surprindă după o iarnă cu precipitații că a început să alunece. Sunt sigur că o să fie și alte zone unde vor aluneca taluzurile, pentru că sezonier avem aceste riscuri crescute. Mai avem astfel de probleme și când plouă. Problemele sunt știute și arhiîntâlnite. Deci nu ceva catastrofal, însă costă bani. Constructorul trebuie să repare această alunecare pe banii lui. De anul viitor acest lucru nu o să se mai întâmple, deoarece se termină și perioada de garanție. În curând o să reparăm toate aceste probleme din nou pe bani publici.

Am făcut autostrăzi pe bani publici, în perioada de garanție sunt reparate pe bani privați, dar apoi revin în portofoliul statului. Vrem să fie ceva de calitate ca să țină și 20 de ani dacă se poate, nu doar în perioada de garanție. Autostrada trebuie întreținută. Trebuie curățate rigolele. Aceste dealuri, taluzuri trebuie reîmpădurite, dar nu se întâmplă. Nu ar trebui să vedem nimic spectaculos cu partea carosabilă a autostrăzii, dar evident că taluzul o să se tot mănânce. Trebuie excavat, trebuie pusă piatră falsă sau să fie găsită o soluție tehnică ca să țină”, a explicat președintele Asociației Pro Infrastructură, Ionuț Ciurea.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza