Vezi lista celor 17 țări din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare

by admin

În urma ședinței de astăzi care a avut loc în Comitetul Național pentru Situații de Urgență, desfășurată on-line, s-a aprobat o listă cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare. De asemenea, din 15 iunie se reiau zborurile către și dinspre aceste țări.

Prin urmare, statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România, sunt:
Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Totodată, zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor
pandemiei de COVID -19, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență este disponibilă pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, la link-ul https://www.mai.gov.ro/hotararea-cnsu-nr-29-din-13-06-2020/ și pe site-ul Poliției de Frontieră.

Sursa foto: capital.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza