Valul de caniculă persistă în țară la începutul săptămânii! Cod galben de căldură în județul Cluj cu maxime de 37 de grade Celsius

by Christian Suciu

Reprezentanții Adminsitrației Naționale de Meteorologie au emis în cursul acestei zile o nouă avertizare tip cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat valabilă în mai multe județe printre care și județul Cluj, până în data de 7 iulei ora 10:00.

Potrivit meteorologilor,   în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei și nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va extinde, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 18 și 20 de grade.

Valul de căldură va persista totodată și în Sudul țării care se află sub cod roșu de caniculă cu temperaturi între 38 și 41 de grade Celsius în timp ce minimele nu vor coborî sub 21 de grade Celsius.

Totodată, Banatul, Muntenia, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Dobrogei continentale se află sub cod portocaliu de caniculă și disconfort termic, în regiunile menționate valorile maxime încadrându-se între 36 și 39 de grade Celsius în timp ce minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza