Ușoară scădere a numărului cazurilor de Covid-19 în județul Cluj. La nivel național, au fost înregistrate peste 3.700 de noi infectări

by admin

Numărul cazurilor noi de COVID-19 a înregistrat o ușoară scădere în județul Cluj. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 233 cazuri de noi infectări, mai puține cu 54 față de ziua precedentă. Rata medie de infectare a ajuns până la 2,77 cazuri la 1.000 de locuitori.

La nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a raportat vineri (26 februarie) 3.761 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 66 de decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 795.732, dintre care 20.233 au decedat și 736.0206 s-au vindecat. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 733 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În intervalul 25.02.2021 (10:00) – 26.02.2021 (10:00) au fost raportate 66 de decese (40 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

62 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.847. Dintre acestea, 968 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.986.365 de teste RT-PCR și 288.306 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.016 teste RT-PCR (15.794 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.222 la cerere) și 8.860 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.472 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.232 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.767 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza