Un nou festival va avea loc pe stadionul Cluj Arena

by Oana Spiru

Județul Cluj și stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, Cluj Arena, vor fi, în perioada 15-16 iulie 2022, gazda unui nou festival de muzică, primul de acest gen din România: HeartBeats Festival
Fiind gândit ca un produs cultural inedit, cu un concept nou, evenimentul este centrat în jurul valorilor creștinismului și al bucuriei în vremuri de nesiguranță, dar și a unității, indiferent de confesiunea religioasă.

Având un caracter ecumenic, HeartBeats Festival nu se afiliază unui anumit cult religios, motiv pentru care acesta se adresează tuturor celor interesați, dar în special tinerilor și familiilor. Timp de două zile Cluj Arena va fi transformată într-un spațiu „kids friendly”, cu spații de joacă pentru copii, în care fiecare participant se va putea simți bine. Este important de știut faptul că nu se vor comercializa niciun fel de băuturi alcoolice sau produse pe bază de tutun.

HeartBeats Festival are în prim-plan genul muzical „Christian Pop-Rock”, un stil contemporan născut în anii 1960, în perioada revitalizării religioase din Statele Unite ale Americii. Pe scena amenajată în interiorul Cluj Arena vor urca peste 10 formații din țară și din străinătate, artiști renumiți în industria internațională de profil, precum:

  • Jeremy Camp (SUA),
  • Planet Shakers (Australia),
  • Austin French (SUA),
  • 4UBAND (Ucraina),
  • Tabăra 477 (România)
  • Sanctus Pro Deo (România).

Alături de ei, speakeri precum Nick Hall și John Maxwell – unul dintre cei mai cunoscuți experți mondiali în leadership, vor aduce experiența lor remarcabilă de lideri și de predicatori.

Acest nou eveniment găzduit de Cluj Arena se alătură celor de tradiție care au loc în mod recurent pe acest stadion, precum Untold sau Sports Festival, dar și numeroaselor competiții sportive care atrag anual sute de mii de spectatori. Beneficiind și de o poziționare extrem de avantajoasă și de facilități și dotări moderne, stadionul Cluj Arena a devenit, treptat, kilometrul zero al sportului, muzicii și al distracției din întreaga Transilvanie, fapt care justifică, încă o dată, importanța acestui edificiu în viața socială a clujenilor și nu numai!


Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Rarau Teodor 10/07/2022 - 08:33

Asta este triumful domnului EMIL BOC, miscarea BAPTISTA din Cluj a pus mana pe ce trebuie!!! Pocaitii au si ei festival!!! BOC este in culmea fericirii!

Raspunde

Comenteaza