Un liceu interactiv on-line cu profil internațional se va înființa la Cluj-Napoca. Elevii pot obține diplome acreditate Cambridge

by admin

În toamna acestui an, la Cluj-Napoca, se va înființa un liceu interactiv on-line cu profil internațional, primul de acest gen din România. La liceul Spark, elevii din toată lumea vor avea posibilitatea să participe la cursuri și să obțină ulterior diplome acreditate Cambridge. Cursurile din cadrul liceului vor fi susținute doar în limba engleză, însă vor exista și cursuri de limba română pentru elevii din diaspora.

De menționat este că aceste certificate Cambridge sunt recunoscute în 150 de țări, inclusiv în România, iar elevii se vor putea pregăti ulterior pentru universitățile din străinătate.

“Spark este un liceu internațional hibrid pe sistem britanic. Ideea a venit în timpul pandemiei când am văzut atâția adolescenți din țară, dar și din altele care nu au un liceu așa cum ar fi avut nevoie. Aici se pot înscrie elevi din România part-time sau full-time, elevi din străinătate. Cursurile vor avea loc în mare parte după timpul și ritmul elevilor, având sprijin de la profesori de specialitate și un mentor pe partea de dezvoltare personală. Profesorii vor fi din România și de peste tot din lume.

Taxa anuală pentru cei care aleg să se înscrie full-time va fi de 6.000 de euro. Elevii se vor întâlni în ceea ce le spunem noi <<hub-uri locale de învățare.>> Vor fi împreună pentru a învăța, a se sprijini reciproc sau pentru a-și face propriile proiecte cu implicare în comunitate. După studiile făcute de noi, elevii care se vor înscrie vor fi din România, Bulgaria, Ucraina, Turcia, Cehia și așa mai departe. Sunt foarte multe țări din această regiune care nu au peste tot o școală internațională, acestea existând doar în capitale”, a explicat Roxana Mercea, fondator Spark.

În luna septembrie se va deschide oficial liceul unde vor fi așteptați să se înscrie elevii cu vârsta de peste 14 ani. Roxana Mercea speră ca până atunci să se înscrie 100 de elevi atât part-time, cât și full-time. Liceul interactiv on-line și-a propus să găzduiască aproximativ 10.000 de elevi în următorii 10 ani.

“Din luna septembrie se va deschide liceul. Profesorii vor munci on-line cu elevii, iar partea fizică va avea și ea loc în cadrul unor tabere pentru cei care aleg să aprofundeze științele. Spark nu va avea nevoie de acreditare românească, doar diferite acreditări internaționale, în curs de obținere, deoarece noi pregătim copiii pentru examenele Cambridge”, precizează fondatorul liceului.

Elevii vor trebui să facă practică în companii sau instituții locale, însă vor avea și prilejul să-și adopte propriul program zilnic de învățare. Anul școlar se va desfășura pe parcursul a 12 luni, fiind cu totul atipic învățământului clasic.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza