UMF Cluj, o nouă extensie universitară în Baia Mare

by Oana Spiru

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se dezvoltă cu o nouă extensie universitară în municipiul Baia Mare, în cadrul căreia vor fi formați asistenți medicali generaliști.

Marti, 9 mai 2023, a avut loc semnarea acordului de cooperare, la care au participat doamna prof. dr. Anca Dana Buzoianu, Rectorul universității, doamna prof. dr. Șoimița Suciu, Decanul Facultății de Medicină, domnul prof. dr. Daniel Mureșan, Președintele Senatului, domnul Ionel Ovidiu Bogdan, Președintele Consiliului Județean Maramureș și domnul George Alexandru Oros, Managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia-Mare.


În cadrul noii extensii universitare din Baia Mare, pregătirea studenților va fi asigurată de cadrele didactice ale Facultății de Medicină, precum și de cadre universitare asociate, profesioniști ai Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”. Astfel, tinerii care doresc să urmeze o carieră în sănătate, vor avea acces la o pregătire de înaltă calitate. Aceasta le va permite să își dezvolte abilitățile și cunoștințele necesare și să se formeze într-o profesiune nobilă și cu o foarte bună inserție pe piața muncii, cea de asistent medical.

„Acest demers este, în primul rând, o inițiativă de responsabilitate socială din partea universității noastre. Dorim să venim în sprijinul tinerilor care aspiră la o carieră în domeniul sănătății, dar care, din diverse motive, nu pot studia la Cluj-Napoca sau în alt centru universitar din țară. Prin această extensie pe care o vom deschide la Baia Mare, dorim să furnizăm servicii educaționale de înaltă calitate și să le oferim celor interesați de profesiile medicale oportunitatea de a beneficia de expertiza noastră în formarea profesioniștilor din sănătate. În plus, la Baia Mare există o infrastructură spitalicească la standarde înalte și ne bucurăm de o foarte bună colaborare cu autoritățile locale, Consiliul Județean Maramureș și Primăria Baia-Mare, care sprijină inițiativa noastră”, transmite rectorul UMF, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

Cererea de profesioniști ai sănătății în spitalele din țară este în creștere constantă în ultimii ani. În acest context, extinderea activității UMF „Iuliu Hațieganu” în Baia Mare, prin formarea de asistenți medicali, vine în întâmpinarea nevoilor actuale din sistemul de sănătate și va contribui la creșterea calității actului medical, în acest domeniu, în beneficiul pacienților.

Rolul asistenților medicali este esențial pentru buna funcționare a sistemului de sănătate, aceștia contribuind la îngrijirea și tratamentul pacienților și la asigurarea unei asistențe medicale de calitate.

Conducerea UMF „Iuliu Hațieganu” are în vedere ca pe viitor să ofere tinerilor din regiunea de nord-vest a țării mai multe programe de studiu de 180 și 240 de credite, respectiv studii de licență de 3 și 4 ani.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

UMF Cluj, o nouă extensie universitară în Baia Mare – Revista Presei 10/05/2023 - 15:34

[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]

Raspunde

Comenteaza