U-BT Cluj țintește victoria în primul meci din noul an în EuroCup, împotriva lui Aris Salonic

by Christian Suciu

U-BT Cluj-Napoca primește astăzi de la ora 19:00 vizita echipei grecești Aris Salonic în cea de-a 14 etapă a BTK EuroCup. Echipa pregătită de Mihai Silvășan a încheiat anul cu 9 victorii și 4 înfrângeri în competiția europeană și ocupă locul 3 în grupă, în timp ce grecii se află pe poziția a 5-a cu 6 victorii și 7 înfrângeri adunate.

Ultima întâlnire dintre cele două formații a avut loc pe data de 1 noiembrie când clujenii s-au impus în deplasare cu 61-59.

”Va fi un meci foarte greu cu o echipă pe val, în formă, atât în EuroCup, cât și în campionatul lor. Au reușit să câștige ultimele trei meciuri europene cu prestații convingătoare. Comparând meciul de mâine cu cel din tur, nu prea au legătură. Au patru jucători noi, unii au revenit după accidentări, iar fundașul Stark a venit la echipă. Caracteristicile lor ca echipă sunt apărarea agresivă, tranziția.

Sunt prima echipă din punct de vedere defensiv în EuroCup, ceea ce ne face să ne gândim că trebuie să avem un joc extrem de bun în atac. Evident, acesta e scopul nostru, vrem să începem noul an cu o victorie în EuroCup. Sper să reușim miercuri acest lucru. Va trebui să facem un meci bun și să dăm 100%. Mai sunt 5 meciuri de jucat, toate partidele trebuie tratate ca o finală. Nu vrem să facem calcule, vom vedea cum decurge totul. Noi trebuie să fim 100% concentrați și să dăm totul! Ne dorim să terminăm pe un loc cât mai sus! Ca întotdeauna, aportul publicului este extrem de important. Îi așteptăm pe fani să ne susțină, mai ales în momentele grele.

Ne-am gândit și noi la transferuri, dar probabil nu vom face. Nu întâmpinăm probleme medicale, iar lucrurile merg bine. De multe ori, o schimbare e cu două tăișuri. Cred că suntem destul de compleți și nu vrem să stricăm chimia echipei. ”, a transmis înaintea partidei antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca, Mihai Silvășan.

Meciul dintre U-BT Cluj și Aris Salonic va putea fi urmărit în direct începând cu ora 19:00 pe Prima Sport 3 precum și pe platforma PrimaPlay.ro.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza