Transylvania Open, cât p-aci să ofere un DUEL “tare” între Emma Răducanu și Simona Halep, favorita nr 1 a turneului de la Cluj. Cele două sportive, incluse pe tabloul principal

by admin

Transylvania Open WTA250 se anunță a fi o competiție de nivel înalt, cu jucătoare de top mondial! Înscrierile pentru turneul de tenis s-au încheiat, iar tabloul principal include cinci jucătoare din top 30 mondial. Emma Răducanu (locul 22 WTA), noua senzație a tenisul mondial care a impresionat întreaga lume după ce a câștigat titlul de la US Open venind din calificări, va juca la Cluj! Tânăra de 18 ani va participa pentru prima dată la o competiție WTA în România, țara de origine a tatălui ei.

Favorita numărul 1 a turneului este dubla campioană de Grand Slam Simona Halep, una dintre jucătoarele despre care Emma a spus că a fost o inspirație pentru ea. La Transylvania Open s-ar putea să asistăm la prima întâlnire a celor două, în teren! După ce a fost mult timp cea mai bună jucătoare din lume, Simona se află acum pe locul 15 WTA și revine în forță în circuit, după o perioadă de recuperare.

Emma Răducanu, câștigătoarea US Open 2021: Sunt extrem de încântată să joc la Transylvania Open, în fața fanilor români. Tatăl meu este din România, așa că să particip pentru prima dată la o competiție WTA în țara în care s-a născut este un moment special și abia aștept să ajung la Cluj!

Cea de-a doua favorită a turneului, aflată înaintea Emmei Răducanu, este belgianca Elise Mertens (locul 18 WTA). Pe locul patru se găsește Anett Kontaveit (locul 23 WTA). Estonianca a câștigat de curând turneul de la Ostrova, WTA500. Ea a învins-o în finală pe Maria Sakkari (locul 10 WTA). Pe tabloul principal al Transylvania Open WTA250 se mai află românca Irina-Camelia Begu (locul 58 WTA). Ultima jucătoare înscrisă care a intrat direct pe tabloul principal la simplu este Varvara Gracheva, locul 88 WTA. În total, 28 de jucătoare din top 100 WTA s-au înscris în turneu.

O altă prezență deosebită în cadrul Transylvania Open este Andrea Petkovic (locul 64 WTA), câștigătoarea turneului Winners Open WTA250, organizat în august la Cluj. Sportiva din Germania revine în Transilvania pentru a-și apăra titlul. 

“Avem un tablou foarte puternic, iar competiția se anunță a fi una strânsă! Vom vedea cu siguranță niște meciuri memorabile. Sincer, la câte nume importante vor veni la Cluj, turneul din octombrie este unul de calibrul turneelor WTA500. Orice organizator de turneu și-ar dori să le aibă pe tablou pe Simona Halep și Emma Răducanu, iar publicul din România va avea o șansă unică de a le vedea pe teren. Le așteptăm cu mare drag pe toate jucătoarele înscrise la Transylvania Open, unde le pregătim multe surprize. Tenis, condimentat cu un strop de magie, a declarat directorul turneului Transylvania Open WTA 250, Patrick Ciorcilă.

Tablou principal Transylvania Open WTA250:

  1. SIMONA HALEP (ROU) – 15 WTA
  2. ELISE MERTENS (BEL) – 18 WTA
  3. EMMA RADUCANU (GBR) – 22 WTA
  4. ANETT KONTAVEIT (EST) – 23 WTA
  5. PAULA BADOSA (ESP) – 27 WTA
  6. VERONIKA KUDERMETOVA (RUS) – 31 WTA
  7. EKATERINA ALEXANDROVA (RUS) – 32 WTA
  8. JIL TEICHMANN (SUI) – 38 WTA
  9. AJLA TOMLJANOVIC (AUS) – 44 WTA
  10. VIKTORIJA GOLUBIC (SUI) – 46 WTA
  11. MARTA KOSTYUK (UKR) – 57 WTA
  12. IRINA-CAMELIA BEGU (ROU) – 58 WTA
  13. ANHELINA KALININA (UKR) – 60 WTA
  14. ANDREA PETKOVIC (GER) – 64 WTA
  15. KAIA KANEPI (EST) – 66 WTA
  16. MARIA CAMILA OSORIO SERRANO (COL) – 70 WTA
  17. MAYAR SHERIF (EGY) – 74 WTA
  18. ANASTASIA POTAPOVA (RUS) – 80 WTA
  19. DANKA KOVINIC (MNE) – 85 WTA
  20. REBECCA PETERSON (SWE) – 86 WTA
  21. VARVARA GRACHEVA (RUS) – 88 WTA

Pe lângă Simona Halep și Irina Begu, alte 11 jucătoare din România s-au înscris la competiția ce va avea loc în octombrie la Cluj, pentru o șansă de a intra în calificări: Elena-Gabriela Ruse (locul 98 WTA), Mihaela Buzărnescu (locul 104 WTA), Ana Bogdan (locul 107 WTA), Irina Bara (locul 114 WTA), Jaqueline Cristian (locul 126 WTA), Alexandra Ignatik (locul 216 WTA), Monica Niculescu (locul 223 WTA), Gabriela Lee (locul 232 WTA), Irina Fetecău (locul 237 WTA), Ioana Loredana Roșca (locul 383 WTA) și Miriam Bulgaru (locul 399 WTA).

Transylvania Open WTA250 va avea loc în Cluj-Napoca, în 23-31 octombrie 2021. Meciurile se vor juca pe hard, în BT Arena, iar competiția va începe cu 2 zile de calificări. Turneul din Cluj este ultimul din calendar înainte de WTA Finals, iar în cadrul lui vor concura 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu. În joc vor fi puse 280 de puncte WTA și premii de 235.238 de dolari.

Odată cu Transylvania Open WTA250, Cluj-Napoca a devenit singurul oraș din Europa care deține 2 licențe WTA!

Te-ar putea interesa si

Comenteaza