Studenții actuali ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor fi afectați în niciun fel de majorarea taxelor de admitere și școlarizare. Noul regulament privind taxarea se va aplica doar studenților admiști în anul I de studeii din noul an universitare 2026-2027
Începând din anul universitar 2026-2027, în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România, taxele de admitere, școlarizare și finalizarea studiilor vor fi corelate cu alocările bugetare, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși în anul I de studii în această toamnă.
”Astfel, candidații și viitorii studenți ai Universității sunt informați din timp în legătură cu noile taxe și vor putea alege în deplină cunoștință de cauză”, au comunicat reprezentanții UBB Cluj.
UBB a menținut, încă din perioada pandemiei COVID-19, taxele de admitere și școlarizare la un nivel minim pentru a nu aduce o povară suplimentară pe umerii studenților și ai familiilor lor, încercând în mod constant să vină în sprijinul acestora și să faciliteze accesul la educație. Astfel, pe lângă bursele sociale alocate pentru sprijinirea studenților proveniți din medii defavorizate și alături de bursele de merit și de studiu, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca acordă, în fiecare an, din bugetul propriu, subvenții și burse speciale pentru activitatea științifică, sportivă sau cultural-artistică, menite să susțină activitatea studenților performanți în diferite domenii.
Potrivit reprezentanților Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, rațiunile legale și bugetare care au stat la baza stabilirii noilor cuantumuri au fost discutate cu reprezentanții statutari ai studenților, atât la nivelul facultăților, cât și de către conducerea Universității. De asemenea, propunerile de modificare au fost elaborate de fiecare facultate, avizate în Consiliul facultății și urmează să fie dezbătute și votate într-o reuniune viitoare a Senatului Universității.

este parte a