Sezonul de schi, afectat de temperaturile ridicate. Vom putea merge de sărbători în vacanță la munte?

by Oana Spiru

Sezonul de schi în județul Cluj a fost deschis la sfârșitul lunii noiembrie, însă, din cauza temperaturilor ridicate, administratorii pârtiilor au fost nevoiți să le închidă pentru câteva zile.

De duminică, 6 decembrie pârtia de la Mărișel a fost închisă din cauza temperaturilor mult prea mari pentru acest sezon. Conform administratorului pârtiilor din Mărișel de maine 12 decembrie, pârtia albastră aferentă teleschiului va fi deschisă de la 10:00 pana la 20:00, iar telescaunul va fi deschis pentru plimbari de la ora 12:00 pana la ora 17:00.

„Vom vedea cum evoluează vremea. Am închis din cauza temperaturilor crescute. Nu este zăpadă suficientă nici condiții meteo pentru a putea face noi zăpada”, ne-a spus administratorul pârtiilor din Mărișel.

Potrivit ultimelor declarații făcute de autorități, pârtiile de schi vor fi deschise în timpul sărbătorilor de iarnă, însă se va lua în considerare adăugarea unui număr limitat de persoane care pot să utilizeze, simultan, transportul pe cablu de la pârtiile de schi.

„Dacă cabina are capacitatea de 20 de persoane, probabil că va fi stabilit că doar zece persoane pot fi transportate cu cabina. Teleschiurile, telescaunele – astea toate vor funcţiona mai departe în condiţii de normalitate. Restul reglementărilor se vor aplica, bineînţeles, la toate entităţile care sunt aflate inclusiv în staţiuni, respectiv restaurante şi alte zone unde pot avea loc activităţi comune ale persoanelor care sunt aflate în zonele respective”, a precizat Raed Arafat.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza