Senatul a adoptat proiectul de lege care va da României primul Plan Național de Combatere a Cancerului

by Oana Spiru

Senatul a adoptat săptămâna aceasta proiectul de lege care va da României primul Plan Național de Combatere a Cancerului, a anunțat profesorul și deputatul Patriciu Achimaș Cadariu, cel care a coordonat echipa de experți care a elaborat documentul strategic.

Toți cei 115 senatori prezenți au votat “pentru” iar proiectul merge la Camera Deputaților care este cameră decizională în acest caz.

Chirurgul clujean de la Institutul Oncologic din Cluj a spus că planul se axează pe cinci localizări ale tumorilor solide: cancerul colorectal, mamar, de col uterin, bronho pulmonar și de prostată.

Odată ce va fi adoptat, o bună implementare a Planului ar însemna reducerea cu 15 la sută a mortalității cauzate de cancer, o țintă care va cere „un efort considerabil”, apreciază deputatul.

Pe scurt, a spus prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu, “strategia prevede prevenirea acelor cancere care pot fi prevenite, începerea cât mai rapidă a tratamentului în cazurile diagnosticate și asigurarea unei calități a vieții cât mai bună a pacientelor și pacienților”.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza