Șefa Uniunii Judecătorilor din România: Stați acasă! Respectați strict regulile cerute de autorități!

by admin

Președintele UNJR, judecătorul Dana Gîrbovan, a lansat un mesaj pentru responsabilizarea cetățenilor. Magistratul susține că vom reuși să evităm situația din Italia dacă vom rămâne acasă și vom interacționa mai puțin, conștientizând că medicii și autoritățile nu ne pot ajuta, întrucât resursele lor sunt limitate.

„Stati acasa! Respectati strict regulile cerute de autoritati și vom reusi impreuna sa trecem cu bine peste epidemie.

Am vorbit mult in ultima perioada cu colegi magistrati atat din Italia, cat și din alte tari afectate tot mai virulent de coronavirus. Colegii din Italia repeta același lucru: abandonati activitatile care nu sunt strict necesare și evitati pe cat posibil contactele sociale. Situatia din Italia este cumplita, cu peste 15.000 de cazuri și peste 1.000 de decese in 20 de zile. Un cosmar ce pare ca nu se mai termina.

Cosmarul din Italia poate fi evitat in Romania dacă ne dam seama ca de data asta nu autoritatile si nu medicii ne pot salva. In conditiile actuale, puterile lor sunt limitate.

Raspunderea este a fiecaruia dintre noi! Alegerea fiecaruia dintre noi contreaza pentru ceilalti si pentru noi toti.

Virusul se raspandeste prin oameni, fiecare dintre noi fiind potential vehicol pentru virus.

Lupta este una contra cronometru: daca viteza cu care se raspandeste virusul depaseste capacitatea de raspuns a sistemului medical, riscam o catastrofa umanitara.

In aceste conditii, daca ne retragem fiecare cat mai mult din colectiv, viteza de raspandire va scadea. Dacă fac asta o suta de oameni, o mie sau un milion conteaza, dar poate va conta prea putin. Daca o facem toti, fiecare dupa putinta, ne vom salva cu totii.

“Pe noi insine si unii pe altii”. E Postul Mare si chemarea aceasta e chemarea acestor clipe. Sacrificiul ce ni se cere e minim: sa renuntam o perioada la tabieturi, socializare, malluri si iesiri cu prietenii, la deplasari ce nu sunt necesare si sa stam pur si simplu acasa. Iar daca trebuie sa stam izolati sau in carantina, sa o facem.

Nu piere nimeni din aceasta auto-izolare, dar pot pieri altii dacă nu respectam aceasta simpla regula. Vechii evrei spuneau: cand salvezi un om, salvezi o lume.

Stati in siguranta si oferiti-le siguranta si celorlalti. Stati acasa!”

a scris Dana Gîrbovan pe o rețea de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza