Se renunță la creșterea pragului de promovabilitate la examenul de rezidențiat

by admin

Ministerul Sănătăţii va renunța la creșterea pragului de promovabilitate necesar alegerii unui loc sau post în rezidenţiat, după consultările cu studenţii din anii terminali, au anunțat reprezentanții instituției. Noul prag de 65% se va aplica abia de anul viitor, la examenul din acest an rămânând valabil pragul de 60%.

„În urma publicării proiectului de metodologie, Ministerul Sănătăţii a primit din partea Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) rezultatele unei consultări cu studenţii în anii terminali şi absolvenţii care urmează să susţină examenul de rezidenţiat, prin care se comunică faptul că 90% dintre studenţi nu consideră oportună majorarea pragului de promovabilitate în contextual intervalului scurt de timp rămas până la ediţia din acest an a concursului de rezidenţiat. Astfel, ţinând cont de opiniile absolvenţilor şi de timpul limitat până la organizarea concursului de rezidenţiat, limita de promovabilitate va fi menţinută în acest an la 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.  

Potrivit comunicatului, pentru sesiunea din anul 2023 va fi ajustat pragul în vederea creşterii calităţii academice a rezidenţilor, în condiţii de timp optime pentru pregătire. 

Ministerul Sănătăţii organizează duminică, 20 noiembrie 2022, concurs naţional de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza