Șase persoane salvate în urma unui festival de transplant al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj

by Christian Suciu

În cadrul evenimentului s-au întrunit medici din cadrul Echipei de la Institutul Clinic Fundeni, Institutul clinic Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti şi Spitalul Clinic Colentina ce și-au unit forțele pentru prelevarea de rinichi, ficat și țesuturi osaoase de la 3 donatori pentru a le da speranță altor șase persoane.

Iniațitva încheiată cu succes a fost apreciată de Conf. Dr. Florin Elec, șeful ICUTR Cluj-Napoca care a felicitat munca doctorilor implicați dar și importanța acestor operații pentru cele șase persoane ce au beneficat de transplanturile respective:

” În cursul acestui weekend, s-au desfăşurat 6 intervenţii de transplant renal, cu organe provenite de la 3 donatori în moarte cerebrală, în urma prelevărilor multiorgan care s-au desfăşurat începând cu vineri, 18 martie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş şi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea. Grefele renale au fost transplantate la 6 pacienţi, 3 femei şi 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 52 și 65 de ani, care se aflau de mai mult timp pe lista de aşteptare. Evoluţia postoperatorie este favorabilă pentru toţi receptorii. Relizarea a 3 intervenţii de prelevare, urmate de 6 intervenţii de transplant într-un timp foarte scurt a fost un efort intens pentru toată echipa noastră: chirurgi, anestezişti, nefrologi, laborator. Din fericire, acest efort a dus la schimbarea vieţii în bine pentru 6 pacienţi. Intervenţiile de prelevare au fost coordonate de Dr. Dan Pop şi Dr. Andrei Tomuţa. Cele 6 intervenţii de transplant au fost realizate împreună cu echipele chirugicale conduse de Dr. Silviu Moga, Dr. Mihai Suciu, Dr. Dan Enache şi Dr. Dan Pop, având alături echipele ATI – Dr. Raluca Burileanu, Dr. Oana Antal şi Dr. Horaţiu Garbovschi. Fericirea pacienţilor transplantaţi şi a familiilor lor ne dau energia să mergem mai departe, să depăşim obstacolele şi provocările acestei activităţi. Atât în numele beneficiarilor, cât şi al echipei medicale, mulţumim în mod deosebit familiilor donatorilor, care printr-un gest altruist au reuşit să schimbe în bine viaţa unor oameni necunscuţi, aflaţi în cumpănă.” a comunicat Dr. Florin Elec.

În comunicatul publicat pe pagina oficială de Facebook a Agenției naționale de Transplant este precizat de asemenea faptul că de la începutul anului Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca a reușit să efectueze un total de 22 de intervenţii de transplant renal, din care 19 cu organe provenite de la donator decedaţi în timp ce în anul anterior s-au realizat 58 de intervenții salvatoare de transplant renal.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza