S-au încheiat înscrierile pentru concursul de admitere la UMF. VEZI care sunt cele mai căutate specializări

by Oana Spiru

Bătaie pe locurile de la UMF Cluj-Napoca. S-au încheiat înscrierile pentru concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, sesiunea iulie 2020.

Pentru cele 660 de locuri la buget şi 290 de locuri cu taxă concurează un număr de 1.823 de candidați, cu 150 de candidaţi mai mult decât cei înscrişi la concursul de anul trecut.

Cele mai căutate specializări au fost radiologie şi imagistică cu 5,4 concurenţi /loc, asistenţă medicală generală cu 4,5/loc, urmată de medicină şi balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare cu câte 3 candidaţi pentru un loc, în timp ce pentru nutriţie şi dietetică s-au înscris aproape 4 candidaţi pe un loc.

Interesul crescut pentru tehnică de dentară s-a menţinut şi anul acesta cu 4,4 candidaţi/loc. La medicină dentară și farmacie s-au înscris mai puţini candidaţi anul acesta decât în 2019.

Examenul de admitere va avea loc în datele de 25 și 26 iulie.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza