Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că rata de promovabilitate a Examenului Național de Bacalaureat a crescut cu 2,2% în urma afișării rezultatelor după contestații, de la 74,3% la 76,5% și la 78,2% pe ansamblul tuturor promoțiilor. Astfel, numărul total al candidaților promovați a crescut la 80.092 de candidați, cu peste 2.287 de candidați față de rezultatele inițiale.
Din totalul candidaților care au promovat examenul, nu mai puțin de 75.662 de candidați provin din promoția curentă, ce a înregistrat o rată de reușită de 81,9%, în timp ce alți 4.430 de candidați s-au prezentat din promoțiile anterioare.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, cei mai mulți candidați – 14.004 din promoții cumulate – au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9,49, iar 33 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (plus 9 față de prima afișare.
De asemenea, potrivit sursei citate, distribuția notelor de 10 pe probe discipline de examen se prezintă astfel
- Limba și literatura română – 241;
- Limba și literatura maternă – 24;
- Proba obligatorie a profilului – 3.899 (Matematică: 2.700 + Istorie: 1.199);
- Proba la alegere a profilului și a specializării : 3.415 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina logică și argumentare – 970)
În ce privește numărul candidaților respinși, conform Ministerului Educației, la nivel național au fost declarați respinși peste 24.602 candidați iar alți 64 de candidați au fost eliminați pentru tentative de fraudă. Totodată numărul contestațiilor depuse în sesiunea curentă a fost de 39.734, pe un trend descendent față de ultimii trei ani în care cele mai puține contestații au fost depuse în 2022 (49.115 de contestații).
A doua sesiune a examenului național de bacalaureat din acest an se va desfășura în perioada 4 – 26 august, fiind precedată de etapa de înscriere (14 – 21 iulie).