Refugiați din Ucraina bolnavi de cancer, tratați în aceste zile la Institutul Oncologic din Cluj

by Oana Spiru

Refugiați din Ucraina bolnavi de cancer sunt tratați în aceste zile de medicii de la Institutul Oncologic “Prof. Dr. I. Chiricuta”, informează chirurgul și deputatul Patriciu Achimaș Cadariu. Profesorul clujean tocmai se pregătește să opereze două ucrainence care suferă de cancer la sân.

„Suntem obișnuiți să discutăm cu pacienții oncologici. Am fost nevoiți să învățăm cum să dăm știri nu tocmai bune, să comunicăm cu pacienții partea noastră de meserie, dar e infinit mai complicat, emoțional, să te întâlnești cu femei tinere, care au venit din Ucraina cu copii aici și care au probleme de natură oncologică, să-ți povestească cum și-au părăsit casele. Vă puteți imagina cât de mult se amplifică reciproc problema dezrădăcinării cu cea a cancerului. Sunt probleme sociale imense”, a declarat chirurugul Patriciu Achimaș Cadariu.

Și medicul urolog Vlad Schiţcu de la același Institut de Oncologie tratează pacienți din Ucraina. El tocmai l-a operat pe Hnatiuk Serhii, în vârstă de 73 de ani, care a fost diagnosticat cu tumoră vezicală.

“În condițiile actuale, date de războiul dintre Rusia și Ucraina, nu era posibil să se trateze acasă. Din fericire pentru dânsul, a văzut postarea de pe una dintre rețelele de socializare, prin care Institutul Oncologic anunța faptul că poate să ofere servicii medicale gratuite cetățenilor ucraineni.

Am efectuat intervenția chirurgicală, o intervenție endoscopică, mimim invazivă. Ca dovadă, la 24 de ore de la intervenția chirurgicală, pacientul este cu o stare generală foarte bună, are o evoluție favorabilă și urmează să vedem, în funcție de rezultatul histopatologic, ce tratament va mai fi necesar să efectueze”, a declarat dr. Vlad Schiţcu.

“În data de 24 februarie, eram programat pentru intervenție chirurgicală în Kiev, dar au început bombardamentele și toate intervențiile programate au fost anulate.

Trebuia să mă operez, medicul a spus că nu se mai poate amâna. Am aflat că Institutul din Cluj acordă ajutor pacienților oncologici și am decis să vin aici”, a spus Hnatiuk Serhii.

Pacienții oncologici străini sau apatrizii proveniți din zona conflictului armat din Ucraina sunt așteptați la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Cluj-Napoca unde vor fi tratați gratuit. Institutul îi ajută pe acești cetățeni cu traducerea cu ajutorul medicilor Mariana Bandi (ucraineană) și Ion Cojocaru și Tatiana Cirimpei (rusă).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza