Rectorul UBB, Raportul primului an de mandat. Daniel David: „UBB a făcut față cu brio acestor provocări și am încercat să venim în întâmpinarea întregii noastre comunități…”

by Oana Spiru

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, va prezenta astazi, 21 aprilie, raportul primului an de mandat. Acesta a pornit la conducerea celei mai mari instituții de învățământ superior din România chiar în momentul în care pandemia de COVID-19 a început să pună la încercare învățământul românesc.

„A fost un an plin de provocări pe toate planurile, provocări generate de preluarea responsabilității gestionării celei mai mari comunități academice din România și accentuate de pandemia de COVID-19, care ne-a supus unor presiuni suplimentare, ne-a obligat să ne adaptăm unor condiții speciale și, uneori, să grăbim puternic implementarea unor direcții strategice. UBB a făcut față cu brio acestor provocări și am încercat să venim în întâmpinarea întregii noastre comunități, în așa fel încât nici parcursul de viață al studenților noștri, nici cel profesional al colegilor să nu fie afectate”, spune rectorul UBB, Daniel David, citat de news.ubbcluj.

Prezentarea Raportului va putea fi urmărită live marți, 20 aprilie 2021, de la ora 18.00, pe conturile oficiale de Facebook (https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai) și Youtube (https://www.youtube.com/univbabesbolyai) ale Universității Babeș-Bolyai.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza