Psihologia, cea mai căutată specializare la admiterea la UBB

by Cristina Mihaila

A fost concurență record la admiterea la UBB anul acesta, iar numărul mare de aplicații a adus și o surpriză în topul preferințelor absolvenților. Cea mai căutată specializare a fost Psihologia, care a detronat astfel specializările din cadrul FSEGA, care erau de obicei pe primele locuri. Astfel raportat la numărul de locuri bugetate, la Psihologie au fost 19 înscriși pe un loc, în timp ce la media digitală au fost aproximativ 16 pe un loc, iar la contabilitate 13 pe un loc.

”De-a lungul anilor avem un grup de facultăți care mereu sunt în top, cu mici diferențe între ele. FSEGA este cea mai mare facultate a UBB și adesea era prima, urmată de Facultatea de Matematică-Informatică și apoi cea de Știinte ale Educației. De data aceasta Psihologia, de pe locul 2 sau 3 a ajuns prima. Cred că a fost și faptul că a fost pandemia, oamenii au început să-și pună întrebări asupra vieții, asurpa societății și asta să fi dus la un număr mai mare de studenți. Dacă mă uit pe specializări, prin raportare la nrumărul de locuri bugetate, avem asa: pe locul 1 tot Psihologia, pe locul 2 Media Digitală, pe locul 3 Contabilitatea, după aceea Dreptul și, interesant, concurența a fost mare și în zona studiului limbii japoneze sau a limbii coreeene, dar aici există o nunață, pentru că vorbim despre foarte puține locuri”, a spus rectorul UBB, Daniel David, în cadrul emisiunii online Servus, Cluj.

De altfel, rectorul UBB spune că numărul total al aplicanților anul acesta este cu aproape 5.000 mai mare decât anul trecut. Mai multe despre cum se vor desfășura cursurile din toamnă puteți afla urmărind emisiunea.

Servus, Cluj cu Daniel David

Daniel David, rectorul Universității „Babeș- Bolyai”, este invitatul Lucianei Indre la emisiunea on-line Servus, Cluj!

Publicată de Servus Cluj pe Miercuri, 22 iulie 2020

Te-ar putea interesa si

Comenteaza