Președintele american, Donald Trump a respins public scenariul în care Statele Unite ar încerca să anexeze, prin forță, teritoriul Groenlandei în cadrul discursului său de la Forumul Economic Mondial de la Davos, au anunțat AFP și Reuters. Liderul de la Casa Albă nu a renunțat însă la ideea unui acord pentru achiziționarea insulei arctice.
”Nu am cerut niciodată nimic și nici nu am primit nimic înapoi. Este probabil să nu primim nimic decât cu condiția ca eu să folosesc putere și forță excesivă, caz în care am fi de neoprit. Dar nu voi face asta. Lumea credea că voi folosi forța dar nu am nevoie să folosesc forța, nu doresc să folosesc forța așa că nu o voi folosi”, a afirmat Donald Trump la Davos.
Acesta a susținut în discursul său că Groenlanda joacă un rol esențial în securitatea globală și că Statele Unite ale Americii sunt singura mare putere capabilă să asigure protecția și dezvoltarea Groenlandei.
”Groenlanda este un teritoriu vast și în mare parte nepopulat ce se află neprotejat într-un punct strategic cheie între Statele Unite, Rusia și China. Avem nevoie de acest teritoriu din motive de securitate națională și internațională.
Numai Statele Unite pot proteja acest teritoriu gigantic, această bucată colosală de gheață, să o dezvolte, să o modernizeze și să o facă utilă pentru Europa și sigură pentru Europa și pentru noi. De aceea solicit deschiderea imediată a negocierilor pentru a discuta din nou cumpărarea Groenlandei de către Statele Unite”, a mai afirmat Trump în cadrului Forului de la Davos.
În mesajul său liderul de la Casa Albă a reproșat Danemarcei lipsa investițiilor pentru creșterea securității în regiune ceea ce ar fi face lăsa insula vulnerabilă amenințărilor externe din partea Chinei și a Rusiei motivând astfel intenția Statelor Unite de anexarea Groenlandei din motive de securitate. Acesta a transmis totodată că prezența militară americană prin cele trei baze construite încă din perioada războiului rece nu mai este suficientă pentru a putea garanta securitatea insulei.

este parte a