Premierul Florin Cîțu: “Renunțăm la mască după ținta de 10 milioane de persoane vaccinate”

by admin

Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că purtarea măștii în spațiul public nu va mai fi obligatorie după ce va fi atinsă ținta de 10 milioane de persoane vaccinate.

“După ce ne vaccinăm vom renunța și la mască. La 1 iunie e cam devreme, dacă avem ținta de 35%, nu. Trebuie să ne gândim la a renunța la mască după ținta de 10 milioane de persoane vaccinate, până atunci nu are sens să discutăm despre asta”, a menționat premierul României.

Cîțu a organizat astăzi prima reuniune a Comitetului Interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021: “Astăzi putem să vedem cum revenim la normalitate, de aceea avem acest comitet interministerial, care să pregătească prima bornă, prima parte. 1 iunie nu înseamnă că revenim cu totul la normalitate, dar înseamnă un prim pas, un pas important. Am spus că atunci putem să facem acest lucru, dacă avem aproape 35% din populaţia care trebuie să fie vaccinată, o vaccinăm, deci depinde de noi. A fost o şedinţă în care s-a aprobat regulamentul, o şedinţă în care le-am spus colegilor mei cum cred că ar trebui să lucreze, fiecare minister va veni cu propuneri pe care le discută întâi cu sectoarele pe care le are în subordine”, a explicat Florin Cîțu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza