Polițiștii militari clujeni și-au încheiat misiunea în Afganistan. Ce misiuni au avut

by admin

La sediul Batalionului 400 Sprijin „Feleacu”, s-a desfășurat ceremonia de recunoaștere a meritelor militarilor care au făcut parte din Detaşamentul românesc de poliţie militară, ROU IMP rotaţia X.

Timp de şase luni, militarii detaşamentului ROU IMP, rotaţia X, au acţionat în baza Aeriană Kandahar, unde au executat misiuni specifice împreună cu partenerii americani.

Poliţiştii militari au asigurat menţinerea unui climat de ordine şi disciplină în baza militară KAF, au executat patrule de proximitate în zonele locuite şi verificări de securitate ale obiectivelor şi infrastructurii critice, acţiuni de prevenire sau de investigaţie criminală și intervenţie cu forţe în gestionarea incidentelor cu dispozitive explozive improvizate.

Pe lângă aceaste misiuni, militarii au desfășurat activități antiteroriste, de la verificarea documentelor de identificare, la patrulare în zonele populate pentru asigurarea vizibilității, verificarea clădirilor abandonate, a buncărelor, campurilor, precum și instalarea punctelor de control trafic.

În prezența locțiitorului Șefului de Stat Major pentru Sprijin din Divizia 4 Infanterie ,,Gemina”, colonel Nicolae – Gabriel Oros, a camarazilor din unitate și a familiilor, polițiștii militari au fost recompensați de comandantul batalionului, locotenent-colonel Nicolae Grumăzescu, cu diplome de apreciere și plachete cu însemnele batalionului.

Foto: Ioana Nistorescu, Emil Moritz

Te-ar putea interesa si

Comenteaza