PMP propune soluții pentru criza energetică:” Important este să acționăm preventiv față de provocările care se anunță!”

by Christian Suciu

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac a discutat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul partidului din Cluj-Napoca despre amenințările pe care atât România, dar și Uniunea Europeană le-ar putea înfrunta în viitorul apropiat ca urmare a conflictului dintre Federația Rusă și Ucraina, liderul evidențiind în special criza energetică și criza alimentară ce ar putea rezulta din acțiunile aflate în desfășurare în vecinătatea țării.

” O consecință principală a războiului vizează o posibilă criză alimentară cu care se va confrunta toata lumea, nu doar Romania sau UE , dintr-un motiv foarte simplu: Rusia si Ucraina asigura 35% din exportul de grâne la nivel global, iar pentru că războiul afectează aceste state, evident că acest aspect va genera o criză destul de puternică, lăsând la o parte scumpirile din domeniul energetic, care la rândul lor produc costuri in plus privind vânzarea produselor alimentare si nu numai. Aceasta criza e una reală, una preconizată de toate instituțiile internaționale, iar pentru noi este important să acționăm preventiv ca să putem face față noilor provocări care se anunță”, a declarat Președintele PMP, Eugen Tomac.

Acesta mai consideră totodată că o atenție sporită în această perioadă tulbure ar trebui acordată agriculturii autohtone și producției venite din acest sector, fiind de părere că o soluție pentru evitarea unei posibile crize alimentare o reprezintă sporirea subvențiilor acordate agriculturii românești.

”Pentru statul român este esențial să înceapă dialogul alături de comisia europeană, astfel încât parte din resursele alocate proiectelor din economia agricola să fie realocate pentru mărirea subvențiilor. Consider că este esențial ca statul roman să găsească instrumente cât mai eficiente pentru a putea dubla subvenția pentru agricultura. Fără un sprijin consistent în aceasta perioadă, riscam să punem in mare dificultate atât producătorii mici, cat si pe cei care produc cantități industriale. Economia agricolă e cheia depășirii crizelor care se anunță și consider că prioritatea ”zero” a statului ar trebui concentrată înspre această direcție”, a adăugat Eugen Tomac.

Potrivit liderilor PMP, o altă măsură ce ar putea avea un impact semnificativ în ce privește criza energetică ar putea-o reprezenta scăderea la jumătate a accizei la carburant, potrivit Secretarului General al PMP, Ionuț Simioncă.

” Noi am propus reducerea cu 50 % a accizei pe carburant, iar dacă s-ar aplica acest lucru s-ar reduce prețul la pompă cu 2 lei și 50 de bani la litrul de combustibil. De asemenea, investiția în energie electrică și producerea acesteia în Romania pentru a bloca prețurile ar ajuta într-adevăr românii” a precizat Ionuț Simioncă, secretarul general al PMP.

Măsura scăderii accizei a mai fost dezbătută în urmă cu o lună de către guvernanți, iar potrivit acestora impactul bugetar ar fi fost unul prea ridicat în momentul respectiv. Președintele Senatului, Florin Cîțu a declarat atunci că măsura nu ar fi eficientă:

”Problema este că dacă nu scade preţul la pompă, cineva trebuie să răspundă pentru asta. Trei miliarde să-i luăm de la buget şi să-i dăm companiilor şi să nu răspundă nimeni, ar fi greşit”, a spus în urmă cu o lună fostul lider PNL.

O altă îngrijorare în rândul liderilor PMP o reprezintă creșterea inflației însă aceștia speră ca guvernanții să găsească măsurile potrivite pentru a ajuta România să depășească momentele de criză:

”Am depășit pragul de 10% al inflației prima oară în 18 ani iar cu 7% anul trecut sunt 17 procente de care suntem conștienți însă nu aș fi surprins cred ca in realitate să ne aflăm defapt undeva pe la 20%. În aceste momente grele guvernul ar trebui să ia decizii, clare, ferme și concrete. Așa că speram ca in viitor guvernanții să fie mai responsabili si mai atenți la nevoile oamenilor și să lase lupta pe imagine politică pentru că Românii trebuie să câștige din activitățile politice nu PSD sau PNL.” a transmis secretarul general al PMP, Ionuț Simioncă.

 

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

tudy 15/04/2022 - 09:42

Acesta nu este cumva PARTIDUL infiintat de PETROV?????oAMENI BUNI PLECATI LA CASELE VOASTRE CA NU MAIAVETI NICIO SANSA!!

Raspunde

Comenteaza