Plum-Plum și Danilă Prepeleac, eroii finaluluiui de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck”

by Oana Spiru

Două spectacole îndrăgite de multe generații de copii vor fi prezentate, în weekend, pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 11.00, va putea fi urmărit spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga, iar duminică, de la 10.00 și 12.30 – „Dănilă Prepeleac”, în regia lui Traian Savinescu.

Primul spectacol al săptămânii, desfășurat marți, 16 noiembrie, cu casa închisă, a fost „Povestea celor trei veverițe”, în regia Danei Bonțidean. A urmat miercuri, 17 noiembrie, „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti.

Spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga, programat pentru sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 11.00, este cea mai recentă premieră a secției maghiare din cadrul instituției. Sunt redate două povești scrise de José Géal, ambele avându-l ca protagonist pe Plüm-Plüm. Spectacolul este plin de întâmplări neașteptate, interpretate cu nuanțe de umor absurd.

În distribuție: Balogh Dorottya, Giriti Réka, Erdei Emese, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs. Asistent regie: György László.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Duminică, 21 noiembrie, de la orele 10.00 și 12.30, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, cu scenariul, regia şi ilustraţia muzicală semnate de Traian Savinescu.

Realizat după povestea omonimă a lui Ion Creangă, spectacolul s-a bucurat de mare succes la public încă de la primele reprezentații. Este interactiv, dinamic și colorat, completat de discursul și pățaniile de necrezut ale lui Dănilă, un om cam leneș și sărac, dar isteț și plin de haz.

Aventurile lui încep în ziua în care fratele cel chibzuit și harnic îl trimite la târg să-și vândă cei doi boi și să cumpere un car și doi boi mai mici. Dănilă intră, astfel, într-un șir de peripeții care includ până și „lumea dracilor”, dar, ca un adevărat erou de poveste, reușește să le descurce pe toate.

Scenografia este semnată de de Epaminonda Tiotiu. Distribuția este alcătuită din Ionuţ Constantinescu, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Călin Mureşan și Robert Trifan.

Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚 𝐛𝐢𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, la final de săptămână, costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele anunțate pentru zilele de marți și miercuri, de la ora 18.00, vor avea bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Mai multe detalii, aici: http://teatrulpuck.ro/termenii-si-conditiile-pentru…/….

𝐑𝐞𝐠𝐮𝐥𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬

Conform legislației în vigoare, participarea la spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck” va fi permisă DOAR pentru pentru cei care prezintă certificate digitate ale Uniunii Europene privind COVID 19, care atestă una din următoarele situații:

  • sunt vaccinați complet împotriva virusului SARS-CoV-2 (au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare)
  • au trecut prin boală (se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2).

Obligaţia de a prezenta certificatul verde se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 12 ani.

Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.

Evenimentele se vor desfășura cu participarea a maximum 30 de persoane.

Scanarea codulului QR de pe certificatul digital COVID-19 se va face folosind aplicația Check DCC, pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Certificatul verde va fi însoţit obligatoriu de un act de identitate.

Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare TOATE condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.

De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii.

Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.

Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza