Piața muncii, la trei luni de la ridicarea restricțiilor: Joburi multe în turism, HoReCa și evenimente

by Oana Spiru

Ridicarea restricțiilor, la începutul lunii martie, a reactivat sectoarele puternic afectate de pandemie, dar și pe candidații care așteptau această revenire. Cu aproape 130.000 de joburi nou apărute în piață din martie și până acum, ultimele trei luni au adus o creștere cu peste 30% a numărului de oportunități pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă comparativ cu anteriorul trimestru.

Retailul, campionul istoric al celor mai activi angajatori din România, a continuat să domine topul sectoarelor cu cele mai multe poziții noi, însă pe locurile următoare din clasament se situează domenii care au înregistrat creșteri spectaculoase în numărul de joburi noi pe fondul eliminării restricțiilor.

Dacă ne uităm în lista industriilor cu cele mai multe joburi postate în ultimele trei luni, vedem, imediat după retail, zona de servicii, industria alimentară, turismul și transporturile. Toate, cu excepția retailului, sunt zone care au fost afectate, într-o măsură considerabilă, de măsurile impuse în ultimii doi ani de pandemie. Pentru fiecare dintre aceste domenii vorbim despre creșteri de două cifre, însă cele mai semnificative sunt cele din turism, unde numărul de noi locuri de muncă aproape că s-a dublat. Organizatorii de evenimente reprezintă o altă categorie de angajatori pentru care nevoia de personal a crescut cu 60% pentru aceeași perioadă de timp.

Astfel, din martie până în iunie, au fost postate aproape 20.000 de locuri de muncă în servicii, 17.600 în industria alimentară, 15.000 în turism și 14.000 în transporturi / logistică / import-export. Cei care au căutat să se angajeze în sectorul evenimentelor au avut la dispoziție aproape 4.000 de opțiuni. Angajatorii se pregătesc cu toate forțele și pentru sezonul cald și, prin urmare, au scos la bătaie de două ori mai multe joburi sezoniere decât în aceeași perioadă a anului trecut, majoritatea pentru cei care vor să lucreze în turism și horeca.

Conform wall-street.ro, in ceea ce privește interesul candidaților pentru aceste domenii, cele mai multe aplicări au fost înregistrate pentru joburile din turism (193.000 de aplicări pentru perioada martie-iunie 2022), industria alimentară (184.000 de aplicări), transport / logistică / import-export (183.000) și evenimente (63.000 de aplicări). Aproximativ 38.000 de aplicări au fost înregistrate pentru locurile de muncă sezoniere.

„O schimbare interesantă și oarecum neașteptată pentru aceste trei luni a fost reprezentată de creșterea numărului de joburi remote. Cifrele eJobs.ro arată un total de 11.500 de joburi în perioada martie-iunie 2022, de aproape trei ori mai multe decât în același interval de timp din 2021 și cu 60% peste nivelul înregistrat în trimestrul anterior. Și interesul candidaților pentru munca de acasă a rămas crescut – 318.000 de aplicări din martie până în iunie”, a mai spus Roxana Drăghici.

De altfel, numărul de locuri de muncă este așteptat să crească și în lunile următoare, atât pentru pozițiile care vizează candidații din zona blue collar, cât și pentru specialiști.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza