Peste 1000 de amenzi date clujenilor care nu au respectat restricțiile de circulație

by admin

În perioada 27-30 martie 2020, politiștii clujeni au dat 1049 de amenzi, în valoare de peste 1.000.000 de lei.

Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanta militara nr. 3. Peste 650 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au acționat zilnic, în perioada 27 – 29 martie 2020, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență, pe raza județului Cluj. Cetățenilor clujeni prinși în neregulă le-au fost întocmite dosare penale.

„De la debutul pandemiei până în prezent, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în 4 situații, fiind întocmite dosare penale. Pentru nerespectarea măsurilor impuse prin ordonanțe militare, în cele 3 zile s-a impus aplicarea a 1049 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.000.000 de lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform Ordonanței Militare nr. 3”, a transmis Prefectura Cluj.


De asemenea, aceștia au mai fost angrenați în misiuni pentru menținerea ordinii publice în zona locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, dar și escortarea convoaielor ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza