Percheziții în dosarul Euroins! Șefii companiei de asigurare, acuzați de spălare de bani și delapidare

by Christian Suciu

Procurorii Parchetului General efectuează, miercuri, percheziții în 12 locații din București și două din municipiul Târgu Mureș, într-un dosar privind falimentarea companiei de asigurări Euroins. Au loc descinderi la domiciliile a 10 persoane fizice (care au activat la nivelul conducerii superioare/executive a companiei Euroins) și la sediile unor persoane juridice controlate în prezent de patronatul bulgar al societății.

Reprezentanții Parchetuluia u comunicat că activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani și prezentarea cu rea-credință de date neadevărate asupra condițiilor economice sau juridice ale societății ori ascunderea, cu rea-credință, în tot sau în parte, a unor asemenea date.

Cercetările vizează activitatea infracțională derulată în intervalul 2017 – 2023 de către factori decidenți de la nivelul patronatului Euroins, în calitate de administratori scriptici/faptici ai societății în cauză. Aceștia, acționând și cu sprijinul unor persoane de la nivelul conducerii superioare/executive a societății respective și entităților afiliate, au creat, conceput, aplicat și coordonat diverse mecanisme de fraudare a resurselor financiare ale companiei, acționând în conivență cu scopul de a decapitaliza compania de asigurări (prin reducerea drastică a disponibilităților bănești și patrimoniului aflat la dispoziția acesteia).

Potrivit IGPR, banii încasați de compania de asigurări au fost, în fapt, redirecționați către alte  entități aflate sub controlul acționarilor bulgari concomitent cu neplata abuzivă a despăgubirilor către asigurați în contextul derulării unei politici sistematice de neconstituire de rezerve tehnice la un nivel adecvat și transmiterea de raportări false către Autoritatea de Supraveghere Financiară astfel încât să rezulte nereal faptul că societatea își respecta obligațiile contractuale.

Conform Parchetului, din coroborarea întregului material documentar existent rezultă că principalul motiv pentru care factorii decidenți de la nivelul patronatului societății (cu rol decizional major) au dispus continuarea în aceste condiții a activității (schema prin care vindeau polițe RCA la prețuri mici, pentru a încasa cât mai mulți bani, fără vreo intenție să asigure plata despăgubirilor) a fost acela de a dispune discreționar de activele societății prin externalizarea resurselor financiare ale acesteia către entități externe aflate sub controlul acestora.

Reducerea obligațiilor față de asigurați s-a realizat prin:

  • închiderea dosarelor de daună cu respingerea neîntemeiată a despăgubirilor;
  • nerealizarea plăților către asigurați în cazul pierderii litigiilor cu aceștia, soldate cu decizii de executare silită;
  • neraportarea situației reale a dosarelor de daună și a litigiilor către ASF, respectiv neînregistrarea lor în propria evidență;
  • neinventarierea sau inventarierea neadecvată a situației litigiilor privind dosarele de daună, fapt care mai departe a permis transmiterea de raportări nereale.

Programul de reasigurare

În intervalul 2020 – 2023, activitatea Euroins a făcut obiectul a opt acțiuni de control din partea ASF, din care, cu ocazia ultimelor șapte, s-a constatat că societatea nu deținea capital suficient pentru a acoperi cerințele legale de funcționare. Pe baza lor, ASF a emis decizii prin care au fost impuse măsuri de remediere a deficiențelor, acordând societății termenele legale necesare pentru restabilirea indicatorilor.

Conform Raportului de control final din 2023 emis de echipa de control ASF, a fost identificat un deficit de capital în valoare de 2,19 miliarde de lei necesar pentru asigurarea solvabilității.

Ulterior transmiterii de către ASF a raportului, care pentru conducerea Euroins prefigura iminența retragerii autorizației de funcționare și a constatării stării de insolvență, acționarii CAM și BKI au pus în aplicare un mecanism prin care au reușit, cu sprijinul subordonaților, să externalizeze resursele financiare care încă se mai aflau în disponibilitățile companiei de asigurări.

Scopul mecanismului a fost însușirea și securizarea resurselor societății în interesul acționarului majoritar și în dauna directă a asiguraților/creditorilor entității.

Parchetul susține că intenția frauduloasă de a externaliza resursele financiare ale societății Euroins rezultă fără niciun dubiu din includerea în noul contract de reasigurare a unei clauze contractuale abuzive, ce prevedea reținerea integrală de către reasigurător a primelor de reasigurare și nerambursarea acestora către Euroins, raportat la acțiunile previzibile pe care autoritatea competentă română urma să le ia, având în vedere constatările din rapoartele de control final.

Practic, intenția reprezentanților societății a fost de a transfera activele din societate, cu rea-credință, sub pretextul nereal al restabilirii solvabilității, prin încheierea unui tratat contractual de reasigurare ce implica (neuzual practicii de piață) achitarea integrală în avans a primei de asigurare și reglementa cu rea-credință o clauză contractuală abuzivă privind mecanismul de reziliere’, explică Parchetul.

Compania Euroins, prejudiciată cu 75 de milioane de lei

Parchetul precizează că, în intervalul decembrie 2020 – 2023, deși compania de asigurări se afla în incapacitate vădită de a-și achita toate obligațiile asumate în contextul deteriorării indicatorilor de lichiditate și solvabilitate, în contabilitatea societății au existat sume cumulate de ordinul zecilor de milioane de lei, mobilizate pentru acordarea de împrumuturi (a căror rambursare nu a mai fost solicitată) sau constituirea de provizioane pentru prețul unor cesiuni neîncasate, respectiv nerecuperarea unor creanțe pentru sume achitate în avans pentru servicii contractuale neexecutate – operațiuni derulate cu entități afiliate aflate sub controlul indirect/direct al acelorași asociați.

Prin intermediul acestor operațiuni, s-a generat prejudicierea gravă a societății Euroins cu suma totală de peste 75.000.000 lei, în scopul dobândirii de foloase patrimoniale de către firmele afiliate.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza