Ore de luptă cu flăcările! Trei hectare de pădure au ars în județul Cluj

by admin

Un incendiu puternic a cuprins pădurea din Nădășelu. Flăcările au cuprins litiera și o parte din coronamentul pădurii, pe o suprafață de circa 3 ha.

Alerta a fost dată ieri, 22 aprilie, în jurul orei 16.00, având în vedere că flăcările s-au extins la pădure, de la o ardere de resturi vegetale și deșeuri dintr-o gospodărie situată în apropierea pădurii, lăsată nesupravegheată.

”Două autospeciale pentru stins incendii au intervenit pe parcursul zilei și nopții de ieri pentru a stinge flăcările carea au cuprins litiera și o parte din coronamentul pădurii, pe o suprafață de cca 3 ha, din apropierea localității Nădășel.
Pompierii au întâmpinat dificultăți în desfășurarea operațiunilor de stingere din cauza pantei abrupte pe care au intervenit, a doborâtorilor angrenate în ardere și a curenților de aer care au întreținut arderea.
Ultima autospecială s-a retras după ora 01.00, pe timpul nopții, după ce au fost lichidate și ultimele focare ale incendiului”, a transmis Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza