S-au redeschis restaurantele la interior! Optimism debordant în HoReCa. Instituțiile de cultură sunt ceva mai “rezervate”

by admin

Reprezentanții domeniului HoReCa din Cluj-Napoca au îmbrățișat cu mare încredere scăderea ratei de incidență sub 3 la mie, pentru prima dată de la începutul lunii februarie încoace. Dacă atunci bucuria redeschiderii localurilor la 30% din capacitate a durat doar câteva zile, managerii se așteaptă ca de data aceasta să existe o continuitate și nu se mai gândesc că vor trebui să pună peste noapte lacătul pe uși.

“Pentru noi e bine, de mult așteptam această scădere a ratei. Sper să fie de bun augur. Într-adevăr, acum 2-3 zile până trec Sărbătorile Pascale nu cred că va fi mare nebunie, dar cu siguranță după, lumea va fi dornică să iasă. Din câte se vede ne va ajuta și vremea și așteptăm cu drag pe toată lumea. De data această tare îmi e că va fi mult mai bine. Colegii sunt în șomaj tehnic și abia așteaptă să revină la muncă pentru că este plicisitor să stai acasă atâta timp fără să faci nimic. Trebuie să ne gândim și că mai multă lume s-a vaccinat, nu mai este atât de speriată. Se vor vaccina în continuare și ne va ajuta mult mai mult”, spune managerul restaurantului Maimuța Plângătoare, Radu Ilea.

“Cred că de data aceasta vom rămâne deschiși. În ceea ce privește acest procent de 30%, cel mai bine ar fi să îl decidă autoritățile. Eu nu am auzit oameni care să se fi îmbolnăvit în restaurantele de pe aici. Acum se dorește redeschiderea HoReCa. Până acum nu s-a dorit asta. M-au sunat mulți prieteni care sunt bucuroși că redeschidem în sfârșit localurile. Eu acum optimismul îl iau din faptul că lucrurile au început un pic să se schimbe. A ieșit lumea în stradă, reprezentanții HoReCa au fost extrem de vocali, au mai văzut și alte țări acest lucru. Trebuie să ne chemăm angajații înapoi din șomajul tehnic. Problema este că mulți nu vor mai veni sau chiar s-au reprofilat. Eu am un fost anjagat care era aici un ospătar de foarte bună calitate, dar din cauză că stătea acasă prea mult, s-a reprofilat total”, explică managerul restaurantului IniZio, Hajny Komos.

“Clujenii se vaccinează tot mai mult, toate semnele merg înspre bine. Redeschiderea din februarie ne-a pus bețe în roate deoarece am reînnoit contractele colegilor care erau în șomaj, foarte multă birocrație pentru un timp prea scurt de funcționare. Am discutat cu furnizorul, am aprovizionat, am făcut pregătiri pentru o capacitate mare de persoane. Nu vrem să pățim ca atunci și să închidem din nou”, a declarat managerul restaurantului Casa Boema, Horațiu Moldovan.

Spre deosebire de aceștia, reprezentanții instituțiilor de cultură sunt ceva mai rezervați și sunt hotărâți să ia măsuri de precauție în favoarea spectatorilor.

“Noi ca să demarăm toată treaba acesta, să dăm spectacole cu public, ne ia cel puțin o săptămână. După experiența redeschiderii din luna februarie când am apucat să anunțăm, să facem afișe, să vindem chiar bilete, iar la câteva zile s-au închis și a trebuit să dăm bani înapoi, am decis ca data viitoare când se va întâmpla asta să stăm să urmărim cel puțin o perioadă de o săptămână, dacă nu chiar două. Nu vrem să lucrăm de două ori. Noi nu vrem să prostim oamenii, pentru că a treia oară nu vor mai avea încredere în noi și vom avea de piedut. Eu vreau să evităm chestia aceasta. Dacă totul este în regulă, iar rata se va menține sub 3, este clar că vom organiza câteva spectacole cu public până în luna iunie”, spune managerul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Florin Estefan.

De asemenea, sălile de cinema vor funcționa la o capacitate de 30%: “De astăzi se redeschid restaurantele, cinematografele, dar și instituțiile de cultură 30%. De exemplu în interiorul cinematografului din Iulius Mall sunt 120 de scaune dintre care vor putea fi puse la dispoziție doar 40”, a precizat prefectul Clujului, Tasnadi Szilard.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza