Omrani, aproape de TRANSFER. Anunțul presei din Turcia

by admin

Billel Omrani e foarte aproape de transferul la Rizespor, fosta echipă a lui Marius Şumudică. 

Aflat într-o formă foarte bună în startul sezonului, atacantul francez de origine franceză a atras atenţia prin evoluţiile sale foarte bune, iar campionatul Turciei a devenit, instant, destinaţia sa preferată. După Konyaspor, şi Rizespor şi-a manifestat interesul, iar presa din Turcia a anunţat, duminică, faptul că fosta echipă a lui Marius Şumudică e gata să ofere 500.000 de euro pentru mutare căreia Dan Petrescu nu i s-ar împotrivi. 

Jurnaliştii turci mai notează că Omrani a ajuns, deja, la o înţelegere cu Rizespor, care a profitat de faptul că vârful se află în ultimul an de contract şi ar putea semna, în ianuarie, din postura de jucător liber de contract.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza