#OamenifainiaiClujului. Sorin Misirianțu: „Îmi place să dăruiesc, îmi place să mă apropii de oameni. Când îi văd pe oameni că râd, universul meu râde”

by Cezar Leizeriuc

Din seria oamenilor faini ai Clujului nu poate să lipsească unul dintre cele mai cunoscute nume pe care le are orașul nostru: Sorin Misirianțu – actor, regizor și scenarist. S-a născut în județul Mureș, comuna Sărmașu. Copilăria și-a petrecut-o în Reșița, deoarece acolo s-au refugiat bunicii din partea tatălui, din zona Cernăuțiului. Bunicul său a fost translator și ajunsese la uzinele din Reșița. Chiar și așa, venea des la Cluj, la rudele mamei sale. Îi plăcea de mic să facă stand-up pe la petreceri și mergea cu tatăl său la toate spectacolele de teatru, dar nu s-a gândit serios la posibilitatea de a face teatru profesionist.

Eram în clasa a 10-a și la școală au început racolările <<actorilor>> pentru piesa de teatru care se numea <<Ancheta asupra unui tânăr care n-a făcut nimic>>. M-a plăcut profesorul de română și am intrat în rolul principal. Am mai jucat de câteva ori în trupa liceului după care m-am oprit. Apoi a urmat un episod destul de important pe vremea când eram în armată. Acolo era un coleg de-al meu, actorul George Lungoci. El repeta încontinuu pentru că voia să dea admitere la teatru, în loc să facă târâș și tot ce ținea de activitățile de pe acolo. Când m-am uitat așa la el mi-am dat seama că vreau cu adevărat să fac chestia asta, doar că nu mi-am pus problema să urc vreodată pe scenă la modul profesionist. Am abandonat Facultatea de Științe Economice la care eram înscris și am intrat la IATC la București, al șaptelea pe listă. Așa am început un periplu al actoriei, un perpetuum mobile”, povestește Sorin Misirianțu.

La scurt timp după ce a terminat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, s-a hotărât să facă și Facultatea de Regie de Film, pentru a putea înțelege cât mai bine felul în care se completează cele două sectoare: „Un regizor este un dirijor, iar un actor este o piesă importantă dintr-un angrenaj. Am simțit nevoia să le fac pe amândouă și ca atare încerc să mă completez, să extrag seva una de la cealaltă, să le îmbin. Un regizor bun trebuie să dobândească calități psihologice, să cunoști dedesubtul actorului, să pătrunzi în cotloanele sufletului lui. Trebuie să fii foarte citit și să ai o cultură foarte bogată. Nu întotdeauna însă un regizor cult este și foarte bun pentru că nu toți posedă știința lucrului cu actorul”, mărturisește actorul.

Foto: profilul personal de Facebook

Experimente în lumina reflectoarelor

Sorin Misirianțu explorează mult și o dovedesc proiectele sale, destul de diferite. Îl putem vedea și pe scena Teatrului Național, dar și în club, el fiind inițiatorul conceptului de ”teatru de club”. Sunt vreo 10 ani de când aduce această artă mai aproape de oameni și de generațiile tinere. Între timp, mai produce și seriale de comedie pentru televiziune. „De asta m-am făcut actor, pentru că îmi place. Îmi place să dăruiesc, îmi place să mă apropii de oameni. Când îi văd pe oameni că râd, universul meu râde. De aia mi-am și înființat un teatru privat, Teatrul de Club Napoca. L-am înființat din iubirea mea față de public, de a sta de vorbă și după spectacol cu ei. După un teatru de club sunt discuții interminabile, mai servim și câte un pahar de vin. Le analizăm împreună, oamenii îmi spun ce ar mai vrea să vadă. Eu cred că este o echipă. Nu oricine poate fi spectator, cum nu oricine nu poate fi actor”. Spectacolele se joacă în fiecare joi, de la ora 20.00, la mansarda restaurantului Napoca.

Artistul recunoaște că de-a lungul carierei a avut parte și de câteva provocări memorabile; proiecte care i-au adus mai multă recunoaștere și i-au pus în valoare talentul.

„Am avut două provocări la nivel înalt în cariera mea de până acum. Spectacolul Amadeus pe care l-am realizat la opera din Cluj cu peste 100 de artiști, o colaborare inedită pe toate planurile. A doua a fost filmul <<Funny money>> în care am jucat la Hollywood alături de Armand Assante, Chevy Chase, Robert Loggia, Christopher McDonald. Totuși, au mai fost două provocări pe care nu aș vrea să le omit. Este vorba despre spectacolul <<Dansul morții>> pe care l-am realizat la Teatrul Național în Sala Mare, în care am avut ocazia să regizez un spectacol cu doi mari actori ai scenei clujene: Melania Ursu și Anton Tauf. Ultima pe care o menționez este sitcomul Oportuniștii, scris și regizat de mine la Look Tv”.

Foto: profilul personal de Facebook

Arta de a fi spectator

Și totuși, talentul actorului nu e garanția succesului. Evident, atunci când sălile sunt pline, satisfacția celor de pe scenă este de nedescris. Dar atât aprecierea, cât și foiala din timpul spectacolelor, ascund diverse mesaje. Dacă nu le descifrezi și nu ții cont de ele, arta își pierde scopul.

„Publicul clujean este unul cunoscător al fenomenului, prezent într-un număr extrem de mare, cultivat. Este și o cerere de teatru foarte mare, un public pe care eu  îl respect profund, îl iubesc și fără ei nu am putea să existăm. Nu sunt niște cuvinte doar așa aruncate. Spectacolul ți se joacă atâta timp cât ai public. La noi, în Cluj, oamenilor nu le este frică să reacționeze. Am fost în locuri în România unde i-am întrebat pe oameni la final de ce nu au râs, iar ei mi-au zis că n-au vrut să se facă de rușine. Acela este un public care nu prea a avut contact cu spectacolele de teatru. Este ușor rigid, blocat. Este o artă aceea ce a fi spectator. Victor Ernest Masek chiar a scris o carte cu acest titlu”.

Unul dintre aspectele interesante pe care le-a remarcat la spectatorii teatrului este faptul că mulți dintre aceștia și-ar dori să fie pe scenă: „Să știi că 50% dintre oamenii care merg la teatru, și-ar dori să fie pe scenă, să joace și ei. Este ceva ce îi reține, dar o să aflu chestia asta. Fac niște cursuri de improvizație, iar oamenii ăia și-au dorit toată viața lor să fie pe scenă, doar că sunt la nivel de amatori. Așa ca și ei sunt o grămadă. Este un fel de dorință așa înăbușită. Teama de ridicol este cea mai paralizantă”, observă Sorin Misirianțu.

„Foarte puțini din cei care tușesc se duc la doctor. Majoritatea merg la teatru”

Teatrul este un proces într-o continuă mișcare, el se va transforma tot timpul, doar că mijloacele de a ajunge la inima spectatorilor sunt cam aceleași: „Teatrul este râs sau plâns, restul este tuse, vorba lui Dem Rădulescu. Foarte puțini din cei care tușesc se duc la doctor, majoritatea merg la teatru. Este doar o glumă, nu stau așa să analizez. I se poate întâmpla oricui. De multe ori suntem perturbați de telefoane, de tuse, de foială. Această foială se întâmplă atunci când este foarte plictisitor spectacolul”, recunoaște actorul.

Foto: profilul personal de Facebook

Din toate aceste experiențe, continuă să învețe și să dea mai departe publicului, hrănindu-și astfel propria creativitate. „Sunt foarte mulți actori care cred că în actorie au ajuns la un moment dat în care au impresia că au învățat tot ce se putea până atunci. Nu realizează că n-au reușit să ajungă nici măcar la piciorul broaștei. Eu sunt un tip care îmi doresc să mă perfecționez tot timpul, învăț chiar și de la studenții mei, de la colegi mai tineri. Nu am niciun fel de bariere între mine și ceilalți. Sper, cutez și mă bucur de viață!”

Te-ar putea interesa si

Comenteaza